Probleme cu pneurile pentru Trulli

Publicat sâmbătă, 20.10.2007 15:22 de Daniel Popescu

Jarno Trulli a admis ca s-a chinuit cu pneurile Bridgestone pe circuitul de la Interlagos dupa ce a terminat antrenamentele de vineri pe locul 16. Italianul a fost cu 4 zecimi de secunda mai lent decat coechipierul sau, Ralf Schumacher.

"Inca de la inceput masina nu a fost asa cum as fi vrut, asa ca a fost o zi dificila pentru mine"

, a spus Trulli. "Trebuie sa studiem cateva probleme pe care le avem. Nu este vorba despre stabilitatea masinii, ci despre comportamentul masinii cu pneurile Bridgestone".

Trulli spera sa termine sezonul intr-o nota pozitiva, cu atat mai mult cu cat nu a mai castigat puncte din luna iunie. "A trecut mult timp de la ultimele mele rezultate si sunt determinat sa plec acasa fericit duminica", a spus el. "Pentru asta avem nevoie sa castigam cateva puncte".

La startul ultimului sau weekend la Toyota, Schumacher a terminat antrenamentele pe locul 11, dupa ce dimineata obtinuse al 6-lea timp. "A fost o zi interesanta pentru ca am avut conditii meteo diferite, incepand pe o pista uda si terminand pe o pista uscata", a declarat Schumacher. "Dar totul a mers bine astazi si putem fi multumiti cu ce am realizat. Este ultima mea cursa la Toyota si vreau sa obtin un rezultat decent pentru mine si pentru echipa".

  • Sorin Blaj, sâmbătă, 20.10.2007 15:44
    Williams

    De ei ati auzit?