POVEŞTILE MOTORSPORTULUI: Pikes Peak sau cursa spre nori
Cursa de la Pikes Peak câştigată de Sebastien Loeb în acest an are o poveste aparte care se întinde pe aproape 100 de ani şi şi-a câştigat locul elita motorsportului într-o manieră inedită.
Au mai rămas doar trei ani până când cursa de la Pikes Peak va aniversa un secol de existenţă, însă a avut nevoie de prezenţa unuia dintre piloţii emblematici ai motorsportului mondial pentru a căpăta şi pe continentul european popularitatea pe care o merită.
Sebastien Loeb, căci despre el este vorba, a adus un aer proaspăt pentru competiţie şi, chiar dacă nu era atât de cunoscut publicului american, probabil că lucrurile s-au schimbat după ce a reuşit să spulbere precedentul record al cursei.
Ce este însă Pikes Peak? Cum a apărut pentru prima oară această cursă? Cine a mai câştigat aici? A venit momentul să aflaţi răspunsurile la toate aceste întrebări.
CUM A APĂRUT CURSA DE LA PIKES PEAK?
Pikes Peak este unul dintre cei mai cunoscuţi munţi din Statele Unite, fiind amplasat în centrul ţării, în apropierea oraşului Colorado Springs. Muntele îşi trage numele de la expediţia din 1806-1807 condusă de căpitanul Zebulon Pike din armata Statelor Unite cu scopul de a documenta zona de sud a teritoriului Louisiana.
Un secol mai târziu, Statele Unite erau deja "locul de joacă" al numeroşi oameni de afaceri, printre care şi Spencer Penrose. Cu banii obţinuţi din afaceri, antreprenorul obişnuia să facă numeroase investiţii caritabile în Colorado, fiind responsabil pentru construirea unor spitale şi grădini zoologice. În 1915, a investit 500.000 de dolari pentru a reabilita drumul de 31 de kilometri care leagă oraşul Cascade din Colorado de vârful Pikes Peak, iar rezultatul a fost Autostrada Pikes Peak.
Penrose avea însă o nemulţumire din cauza numărului relativ scăzut de turişti şi a decis să sporească numărul acestora prin organizarea unei curse. O cursă care a fost botezată în scopuri de marketing Cursa spre nori (The Race to the Clouds) datorită faptului că, atunci când eşti în vârf, aproape că atingi norii la propriu.
O cursă care în mod oficial este cunoscută drept Pikes Peak Internaţional Hill Climb (PPIHC) sau, pe scurt, Cursa de la Pikes Peak.
PROVOCĂRILE CURSEI DE LA PIKES PEAK
Pikes Peak nu este o simplă cursă de 19.9 kilometri cu 156 de viraje, întrucât principala provocare este creşterea graduală a altitudinii. Astfel, cursa începe de la o altitudine de 2862 de metri şi se încheie în vârful muntelui la altitudinea de 4300 de metri, rezultând o diferenţă de nivel de 1438 de metri corespunzătoare unui unghi mediu de urcare de 7 grade.
Rampa maximă este de 10.5 grade, în timp ce panta maximă este de 10 grade, ceea ce face ca traseul să fie unul dificil. Până în 2011, competiţia s-a desfăşurat pe un traseu mixt de asfalt şi macadam, însă începând de anul trecut întreaga suprafaţă este asfaltată.
Diferenţa de nivel de aproape 1500 de metri are efecte negative atât asupra abilitaţilor de pilotaj, cât şi asupra maşinilor. De exemplu, rarefierea treptată a aerului face ca reflexele piloţilor să fie mai lente, în timp ce motoarele pierd 1% din putere la fiecare ascensiune de 100 de metri, aproximativ 30% din putere, o experienţă cu care piloţii de raliuri se întâlnesc frecvent în Raliul Mexicului din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri.
ANII '30-'60: FAMILIA UNSER DOMINA PIKES PEAK
Prima ediţie a cursei de la Pikes Peak a avut loc în 1916, atunci când Rea Lentz a fost desemnat primul câştigător al competiţiei după ce a fost cronometrat cu 20 de minute, 55 de secunde şi 40 sutimi. Puţine detalii se cunosc despre ediţiile care au urmat, însă cert este că, începând din anii '30, competiţia a fost dominată de familia Unser.
Mai întâi, Louis Unser şi-a câştigat reputaţia de patriarh al cursei de la Pikes Peak prin cele nouă victorii obţinute, înainte de a-i preda ştafeta nepotului său Bobby Unser, care s-a făcut remarcat în anii de după Al Doilea Război Mondial. Creditat cu un singur start în Formula 1, americanul născut în 1934 s-a remarcat în carieră prin cele trei victorii obţinute în cursa de 500 de mile de la Indianapolis, dar şi prin opt victorii obţinute la Pikes Peak în perioada 1956-1966 şi un număr total record de 13 victorii.
"Cărţi întregi au fost scrise despre omul care a îmblânzit spiritul Pikes Peak. Mulţi au încercat, puţini au reuşit. Istoricii vor vorbi despre recorurile sale, iar inginerii despre tenacitatea şi dorinţa de a câştiga. Rivalii şi fanii îşi vor aminti de eforturile sale în Cursa spre nori. Despre Louis Unser s-a spus întotdeauna că a fost Bătrânul Muntelui. Cred că Bobby Unser a fost patriarhul modern al familiei Unser" - Phil Layton, directorul cursei de la Pikes Peak.
O FEMEIE MARCHEAZĂ ASALTUL EUROPEAN
Aproape 70 de ani au trecut până când printre participanţii la cursa de la Pikes Peak s-au numărat şi primii europeni. Avea să fie începutul sfârşitului pentru dominaţia americană într-o cursă aproape necunoscută pe Bătrânul Continent.
Primii europeni înscrişi la Pikes Peak au fost norvegianul Martin Schanche, care a concurat cu un Ford Escort Mk3, şi Michele Mouton, o femeie-pilot din Franţa care îşi câştigase deja reputaţia prin cele patru victorii de etapa obţinute în Campionatul Mondial de Raliuri. La volanul unui Audi Sport quattro, a reuşit să câştige cursa de la Pikes Peak în 1984 şi 1985, a doua oară doborând recordul lui Unser după ce a fost cronometrată cu 11:25.390.
REVANŞA LUI UNSER
Audi a profitat la maxim de recordul bătut de Mouton şi, pentru ediţia din 1986, l-a abordat pe Bobby Unser cu scopul de a-i propune acestuia să-şi ia revanşa la volanul unui Audi Sport Quattro S1 E2. Deşi avea deja 52 de ani, americanul a acceptat propunerea şi a impresionat în cursă, pe care a câştigat-o după ce a bătut recordul stabilit de Muton cu peste 16 secunde. Noul record de la Pikes Peak era 11:09.220.
Se putea însă şi mai mult (de fapt, mai puţin) de atât? Evident, dar pentru a demonstra acest lucru era nevoie de un pilot cu calibru: Walter Rohl. Dublu campion mondial în WRC în 1980 şi 1982, germanul a preluat volanul aceluiaşi Audi Sport Quattro S1 E2 şi, în 1987, a stabilit un nou record la Pikes Peak: 10:47.850!
1988: ARI VATANEN ŞI PEUGEOT 405 TURBO 16
După şase ani de dominaţie Audi, cei de la Peugeot şi-au propus să întrerupă dominaţia germană şi s-au prezentat la ediţia din 1988. Francezii concuraseră şi cu un an în urmă, însă de data aceasta şi-au făcut temele cu atenţie şi au dotat Peugeot 405 T16 Pikes Peak cu direcţie integrală. Aceasta devenea astfel prima maşină cu direcţie integrală care concura la Pikes Peak şi marca o premieră absolută inclusiv în rândul maşinilor de raliuri.
Construită iniţial pentru Raliul Paris - Dakar, Peugeot 405 T16 Pikes Peak a primit inclusiv un şasiu complet nou realizat din fibră de kevlar, în timp ce motorul turbo a fost poziţionat foarte aproape de sol chiar înaintea punţii spate.
La volan s-a urcat Ari Vatanen, care câştigase titlul mondial în WRC în 1981, iar finlandezul a reuşit să doboare recordul din urmă cu un an după ce a fost cronometrat cu 10:47:77. Cum a reuşit? Iată câteva dintre secrete dezvăluite chiar de Vatanen: "Nu poţi pilota la maxim pe acest drum, întotdeauna trebuie să ai ceva de rezervă, o margine de eroare. Dacă ieşi în decor, atunci putem spune că spaţiul de eşapare este foarte moale, dar după aceea te aşteaptă o aterizare dureroasă" - Ari Vatanen.
Povestea victoriei sale impresionante a fost portretizată într-un film de scurt-metraj numit Climb Dance şi reasamblează atmosfera romantică a motorsportului din anii '80.
REVOLUŢIA MAŞINILOR ELECTRICE
Maşinile electrice par ideale pentru traficul aglomerat din oraş, însă se potrivesc foarte bine şi unei competiţii de tip Pikes Peak. Nu neapărat pentru că sunt foarte puternice, ci datorită altitudinii. Întrucât nu au nevoie de aer, puterea maşinilor electrice rămâne constantă indiferent de altitudine, acesta reprezentând un avantaj comparativ cu maşinile tradiţionale cu motoare pe benzină.
Acest lucru este evidenţiat cel mai bine de ediţia Pikes Peak din acest an, la care au luat startul patru maşini electrice şi doi foşti câştigători: două Mitsubishi MiEV, un prototip EV P002 cu motor Toyota pilotat de Rod Millen şi un E-RUNNER privat cu care a concurat nimeni altul decât "Monster" Tajima. ce rezultate au obţinut electricele? Ei bine, E-RUNNER-ul lui Tajima a câştigat la clasa electricelor cu 9:46, un timp foarte apropiat de recordul de anul trecut.
Este, poate, un bun indiciu că, mai devreme sau mai târziu, o maşină electrică ar putea câştiga Pikes Peak şi, de ce nu, ar putea stabili un nou record mondial. Singurul regret este că şansele de a-l revedea pe Loeb la Pikes Peak 2014 sunt extrem de reduse.
"Sincer să fiu, nu am vorbit despre asta. Mi-a plăcut foarte mult, dar vom vedea ce se va întâmpla şi cine va încerca să ne bată recordul. Sentimentul este grozav, dar şi riscurile sunt mari" - Sebastien Loeb.
Chiar dacă nu va participa şi anul viitor, Loeb are meritul de a fi transformat Pikes Peak într-o competiţie cu adevărat globală, care până anul trecut nu era foarte populară în rândul europenilor. Interesul a crescut, iar perspectiva de a vedea o maşină electrică câştigând este foarte atractivă.
Daca cineva (preferabil un roman cu influenta) si-ar bate capul si s-ar stradui putin, ar putea face un lucru asemanator cu Transfagarasanul sau de ce nu, Transalpina. Sunt sigur ca multi piloti ar fi interesati si multi oameni ar veni la o astfel de cursa pentru ca europenii stiu ca aceste 2 bucati de drum sunt foarte spectaculoase si ar prinde enorm la public. Bani si determinare trebuie sa fie si sunt sigur ca s-ar scoate bani frumosi din chestia asta, dar intr-o tara unde maneaua, semintele si burta pe-afara conteaza, slabe sanse sa vedem asta. Avem 2 din atractiile Europei poate chiar si ale lumii si noi nu stim sa profitam de chestia asta.