Pirelli va renunţa la monopostul Toyota în favoarea simulatorului

Publicat joi, 11.08.2011 12:26 de Daniel Popescu

Pirelli a dezvăluit că va renunţa la utilizarea monopostului Toyota pentru teste în favoarea utilizării unui simulator începând din sezonul 2012.

De la revenirea în Formula 1 ca furnizor de pneuri, Pirelli a utilizat pentru teste un monopost Toyota TF109 cu care constructorul japonez a concurat în 2009, aceasta fiind cea mai bună soluţie în contextul în care testele sunt interzise în timpul sezonului.

Situaţia se va schimba însă anul viitor, după ce piloţii au reproşat faptul că monoposturile s-au schimbat radical în ultimii doi ani, mai ales după introducerea sistemelor DRS şi KERS (n.r - Toyota nu a utilizat KERS în 2009). În acest context, Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport, a admis că va renunţa la Toyota începând de anul viitor.

"Nu cred că vom merge înainte cu Toyota. Evident, sperăm să avem câteva teste în timpul sezonului, iar asta ar produce cu siguranţă o schimbare. Dar forţăm echipele să ne ofere o soluţie bună", a declarat britanicul pentru publicaţia Autosport.

Se anticipează că echipele vor beneficia de o sesiune de teste în timpul sezonului înaintea primei curse europene, însă aceasta nu va fi suficientă pentru dezvoltarea pneurilor. De aceea, Pirelli va miza pe un simulator pentru a continua îmbunatăţirea cauciucurilor.

"Ne vom muta de pe circuit în simulator. Sunt capabili să obţinem multe date din cursele propriu-zise şi de la Toyota, aşa că am validat modelele pentru simulator şi am făcut progrese mari din acest punct de vedere. Acesta este viitorul şi bănuiesc că este similar cu ceea ce fac echipele. Ele nu fac teste în timpul sezonului, realizează totul prin simulatoare", a mai precizat el.

Via | Autosport