Pirelli plănuieşte să rămână în F1 şi după 2014
Pirelli şi-a anunţat intenţia de a rămâne furnizorul pneurilor în Formula 1 şi după expirarea actualului contract la sfârşitul anului 2013.
Pirelli se apropie de jumătatea contractului pe care îl are cu FIA pentru furnizarea pneurilor în Formula 1, actuala înţelegere urmând să expire la sfârşitul sezonului 2013.
Potrivit cerinţelor forului mondial, producătorul italian mai are 12 luni la dispoziţie pentru a anunţa dacă intenţionează să-şi prelungească contractul, iar Paul Hembery, directorul de motorsport al companiei, nu vede niciun motiv pentru care Pirelli ar renunţa la Marele Circ, chiar dacă Europa traversează o situaţie economică dificilă.
"Contractul nostru este valabil până la sfârşitul lui 2013, dar întotdeauna am intenţionat să fim în F1 pe termen mediu şi lung. Termenul limită pentru decizia cu privire la sezonul 2014 este în luna iunie a anului viitor. Dacă sportul vrea să rămânem şi putem convinge consiliul de administraţie să continuăm în lumina condiţiilor economice, atunci intenţia noastră este să mergem mai departe. Suntem o companie globală şi depindem de evoluţia unor pieţe, nu numai de Europa. F1 este un brand unic, care ajunge în pieţe emergente importante pentru noi", a precizat britanicul pentru publicaţia Autosport.
Pirelli este în acest sezon în centrul discuţiilor cu privire la rezultatele imprevizibile, însă Hembery insistă că Formula 1 este un sport în care piloţii ar trebui să fie vedetele.
"Ni s-a cerut să oferim spectacol cu pneurile noastre de Formula 1, chiar dacă nu a fost intenţia noastră să devenim principalul punct de discuţie al weekendului. Vrem în continuare că piloţii să fie stelele spectacolului. Nu este uşor să atragem oameni noi care să urmărească sportul nostru, aşa că aş vrea să creştem profilele piloţilor noştri ca staruri sportive internaţionale majore şi să avem personalităţi mai vizibile", a adăugat el.
Via | Autosport