Pirelli nu a decis încă cum va diferenţia pneurile
Pirelli nu a stabilit încă modul în care va diferenţia tipurile de pneuri în sezonul 2011, infirmând astfel speculaţiile din presa finlandeză.
Utilizarea a două tipuri de pneuri pentru fiecare Mare Premiu conduce la necesitatea de a găsi o metodă clară de diferenţiere între acestea, pentru ca fanii să afle rapid strategiile pe care mizează piloţii favoriţi.
Pirelli, noul furnizor de pneuri al Formulei 1, nu a stabilit însă până în acest moment modul în care această diferenţiere va fi realizată în sezonul 2011, potrivit unui purtător de cuvânt al producătorului.
"Cu siguranţă va exista o metodă de a marca pneurile, dar modul exact de diferenţiere nu a fost încă decis", a declarat un purtător de cuvânt al Pirelli pentru publicaţia GPUpdate.Informaţia vine la numai câteva ore după ce publicaţia finlandeză Turun Sanomat a publicat un material în care susţine că Pirelli a stabilit deja modul în care va diferenţia pneurile. Sursa citată a afirmat că brandul Pirelli P Zero de pe pneuri va fi vopsit în roşu pentru componenta supersoft, în alb pentru soft, în albastru pentru medium şi în galben pentru hard. De asemenea, cauciucurile intermediare ar urma să aibă logo-ul P Zero vopsit în roşu, iar cele de ploaie extremă în galben.
Pe de altă parte, nu este exclus ca soluţia dezvăluită de Turun Sanomat să fie în cele din urmă adoptată de Pirelli.
Via | GPUpdate
nu poti sa manjesti sigla Pirelli su toate culorile curcubeului si care nicidecum acestea nu se vor diferentia la viteza.