Pirelli anticipează strategii variate pentru pneuri
Pirelli consideră că în cursa de la Singapore spectacolul ar putea fi asigurat de strategiile diferite pentru schimburile de pneuri pe care le vor adopta piloţii.
Toate cele trei ediţii de până acum ale Marelui Premiu al statului Singapore au fost relativ lipsite de spectacol din cauza configuraţiei circuitului, însă diferenţele dintre pneuri ar putea aduce câteva răsturnări de situaţie, în opinia celor de la Pirelli.
Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport, crede că unii dintre piloţi, în special cei care nu vor obţine performante bune în calificări, ar putea repeta strategia lui Jenson Button de la Monaco, care a concurat mai mult timp cu un set de pneuri soft pentru a reduce numărul de opriri la boxe.
"Am fost surprinşi cât de mult au rezistat pneurile supersoft în rândul echipelor de top, 15-16 tururi, iar cele ale lui Sebastian Vettel nu s-au degradat aproape deloc. De aici ai putea crede că vor avea o strategie de maximizare a tuturor seturilor de pneuri supersoft pentru a utiliza soft la sfârşit. Totuşi, poate că cineva va elimina un pitstop din cauza dificultăţii de a depăşi aici. Depăşirile ar trebui să fie mai uşoare aici, dar este un circuit relativ stradal", a explicat britanicul.
Singapore este una dintre cele mai lungi curse din calendarul Formulei 1, cea mai scurtă durată în cele trei ediţii de până acum fiind o oră şi 56 de minute. De aceea, este foarte probabil ca numărul de intrări la boxe să fie mai ridicat decât în mod obişnuit, cel puţin pentru unele dintre echipe.
Via | Autosport