Pirelli a testat la Monza pneurile pentru 2012

Publicat vineri, 05.08.2011 17:36 de Daniel Popescu

Lucas di Grassi a testat în această săptămână o versiune preliminară a pneurilor pe care Pirelli le va furniza în Formula 1 în sezonul 2012.

În timp ce echipele şi piloţii au intrat deja într-o vacanţă de vară de patru săptămâni înainte de Marele Premiu al Belgiei, Pirelli a organizat o sesiune de teste pe circuitul de la Monza pentru a evalua caracteristicile pneurilor pe care le va furniza în sezonul următor.

La volanul monopostului Toyota TF109, cu care constructorul japonez a concurat în Formula 1 în urmă cu doi ani, s-a urcat pilotul de teste Lucas di Grassi, care a oferit inginerilor feedback despre comportamentul noilor cauciucuri.

Producătorul italian de pneuri nu a oferit amănunte despre testele efectuate în această săptămână, însă nu este exclus să pregătească câteva specificaţii inedite de cauciucuri pentru anul viitor.

Testul ar fi trebuit să se încheie vineri cu un test efectuat de cascadorul Ken Block, însă acesta a fost anulat din cauza faptului că americanul este prea înalt şi nu încape în cockpitul monopostului Toyota, iar Pirelli nu a reuşit să găsească o soluţie pentru a remedia această problemă.

Via | GMM