Pirelli a finalizat cu succes primul test cu noile pneuri de F1

Publicat joi, 19.08.2010 14:32 de Daniel Popescu

Pirelli susţine că este mulţumită de rezultatele obţinute la capătul primei sesiuni de teste cu noile cauciucuri pe care le va furniza anul viitor în F1.

Pirelli a efectuat în această săptămână o primă evaluare cu pneurile pe care le va produce pentru Formula 1 cu ajutorul lui Nick Heidfeld, care a urcat în cockpitul unui monopost Toyota TF109 utilizat de constructorul japonez în Marele Circ anul trecut.

Italienii au evaluat pneurile fata şi spate şi construcţia acestora pe circuitul Mugello, iar rezultatele au fost pozitive, potrivit declaraţiilor lui Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport.

"Acesta a fost primul pas al revenirii noastre în Formula 1 şi suntem foarte satisfăcuţi de modul în care au performat pneurile şi de informaţiile pe care am fost capabili să le colectăm. Ne-am concentrat pe finalizarea profilelor şi construcţiei pneurilor fata şi spate, iar acest proces va continua pe parcursul următoarelor teste pe care le vom face".

"Circuitul de la Mugello are o suprafaţă abrazivă şi viraje de viteza medie şi mare, dar şi ace de păr şi schimbări rapide de direcţie, ceea ce este foarte bine. Suntem în grafic, avem multe date de analizat după acest test şi exact în această situaţie speram să ne găsim", a declarat el.

Pirelli va continua să efectueze sesiuni de teste împreună cu Heidfeld pe parcursul acestei luni, unul dintre circuitele vizate fiind cel de la Monza.

Via | Pirelli

  • Alexandra1710, joi, 19.08.2010 14:47
    off topic

    Raikkonen told finnish MTV3 that his F1 career is over. "I don't think I'll go to F1 anymore. I would have had a chance for next season, but that career has came to an end." Iata ca e a doua oara cand mi-as fi dorit sa nu am dreptate...Indiferent de ce va urma,noi,fanii,vom ramane aproape ! :)

  • dmd, joi, 19.08.2010 14:54
    alexandra

    Chiar off topic. E ca si cum ai comenta la sectiunea WRC despre testul pe care-l face Automarket cu Renaul Megane Coupe. Macar abtinete.

  • Alexandra1710, joi, 19.08.2010 15:08
    @dmd

    de ce?ca zici tu?sa stii ca sunt si persoane pe care le intereseaza.asa ca ciocul mic te rog;sau cum ai zis tu ..abtine-te ;)

  • @lex, joi, 19.08.2010 15:29
    Pirelli test

    Pirelli completes successful First Formula One Tyre Test http://www.pirellityre.com/news/2010/08/19/pirelli-completes-successful-first-formula-one-tyre-test/ imagine noua

  • dmd, joi, 19.08.2010 15:37
    alexandra

    Esti din ce in ce mai penibila cu comentariile tale. Mai bine te-ai inscrie intr-un fan club Kimi R. Aici se discuta despre F1 totusi.

  • Alexandra1710, joi, 19.08.2010 15:39
    @dmd

    "Esti din ce in ce mai penibila cu comentariile tale.".Multumesc la fel ! O zi buna in continuare! :)

  • dmd, joi, 19.08.2010 15:44
    Draga mea Alexandra

    Stiu ca ai o obsesie pt Kimi, se vede din comentariile tale ca il pomenesti in 95 % din cazuri. Si mie mi-a placut Kimi dar m-a dezamagit totul la el inclisuv atitudinea de las si miserupist. In F1 nu au ce cauta oameni ca el in echipele de top. Poate la Sauber sau Force India si-ar gasii locul. Pupici.

  • Armeanu, joi, 19.08.2010 15:55
    castravetele

    @dmd-de acord cu tine!Sunt unii-unele care din lipsa de ocupatie o dau mereu cu "castravetele" in off-topic la greu. Stimabila, aici este un forum de F1, totusi.