Perez: "Cred că în maxim trei ani voi lupta pentru titlul mondial"
Sergio Perez anticipează ca în cel mult trei ani va avea la dispoziţie un monopost cu care va putea lupta pentru victorii şi pentru titlul mondial.
Locul doi obţinut în Marele Premiu al Malaysiei îl determină pe Sergio Perez să fie foarte optimist în privinţa viitorului său.
Văzut drept un potenţial înlocuitor pentru Felipe Massa la Scuderia Ferrari, mexicanul admite că obiectivul este să lupte pentru victorii şi anticipează ca într-un interval de cel mult trei ani va putea lupta pentru titlul mondial.
"În viitor, obiectivul meu este să pilotez pentru o echipă mare şi să lupt pentru victorii. Cel mai important lucru este să am un monoopost care să-mi ofere oportunitatea de a câştiga curse. Cred că în doi sau în trei ani voi lupta pentru titlul mondial", a declarat el pentru postul de televiziune NDTV.
O parte a presei internaţionale a comparat prestaţia lui Perez de la Sepang cu evoluţiile remarcabile pe ploaie ale regretatului Ayrton Senna, însă Perez susţine că astfel de discuţii nu îşi au locul într-un stadiu atât de incipient al carierei sale în Formula 1.
"Sunt mândru ca oamenii mă compara cu cineva precum Senna, dar mai am multe de făcut în cariera mea pentru a primi astfel de laude", a adăugat el.
În urma rezultatului din Malaysia, Perez ocupa locul cinci în clasamentul general cu 22 de puncte, la numai 13 puncte în spatele liderului Fernando Alonso.
Via | ESPNF1
vom vedea.