Ogier: "Raliul Portugaliei, adevăratul test pentru Volkswagen"
Sebastien Ogier crede că Raliul Portugaliei va arăta adevăratul potenţial al celor de la Volkswagen datorită suprafeţei de macadam şi a altitudinii reduse.
Sebastien Ogier a devenit principalul favorit la titlu în Campionatul Mondial de Raliuri după ce a ocupat locul doi în Raliul Monte Carlo şi a câştigat etapele programate în Suedia şi Mexic.
Francezul consideră însă că abia după Raliul Portugaliei de la sfârşitul acestei săptămâni îşi va putea face o impresie realistă despre potenţialul lui Volkswagen Polo R WRC. El îşi justifică afirmaţia prin faptul că Raliul Portugaliei este prima etapă desfăşurată pe macadam la o altitudine redusă, după ce în Mexic a concurat pe aceeaşi suprafaţă, dar la înălţimi de peste 2500 de metri, din cauza căreia motoarele maşinilor au furnizat o putere mai mică.
"Am văzut în Raliul Mexicului că Polo R WRC este competitiv şi pe macadam, iar asta este important. Următorul raliu din Portugalia este un alt bun indicator pentru locul în care ne aflăm şi va fi interesant pentru că acele condiţii vor fi întâlnite cel mai des în WRC: probe pe macadam la altitudine reduse faţă de nivelul mării. Sunt încrezător că vom continua performanţele excelente de până acum şi în Portugalia", a precizat el.
Începând cu Raliul Portugaliei, Andreas Mikkelesen va concura pentru Volkswagen II, o echipă separată înscrisă de constructorul german. Norvegianul va debuta astfel în WRC după două titluri cucerite în IRC, competiţie care a fuzionat anul trecut cu Campionatul European de Raliuri, iar obiectivul său pentru etapa portugheză este să termine raliul.
"Cu siguranţă este unul dintre cele mai dificile raliuri pentru mine. Va fi important să nu comit greşeli şi să evit orice incidente. Vrem să terminăm raliul şi să învăţăm cât mai mult posibil. După aceea, ne putem concentra să fim mai rapizi în următoarele raliuri", a precizat el.
Via Volkswagen