Noul monopost Mercedes va avea un ampatament mai mare
Noul monopost Mercedes pentru sezonul 2012 va fi complet diferit şi va avea un ampatament mai mare decât cel de anul trecut, potrivit presei italiene.
Publicaţia italiană Autosprint a dezvăluit primele informaţii despre configuraţia noului monopost cu care va concura Mercedes AMG în sezonul care va începe în luna martie.
Potrivit sursei citate, monopostul W03 va fi complet diferit, iar una dintre principalele noutăţi va fi ampatamentul semnificativ mai mare.
Informaţia nu este una surprinzătoare în condiţiile în care monopostul din sezonul precedent a avut cel mai mic ampatament din Formula 1, iar rezultatele generale s-au lăsat aşteptate, întrucât echipa nu a obţinut nicio clasare pe podium. Fanii Formulei 1 vor vedea însă noul monopost al germanilor abia la a doua sesiune de teste din această iarnă, care va începe în 21 februarie pe circuitul de la Barcelona.
Mercedes AMG speră ca în al treilea sezon de prezenţă în Formula 1 în calitate de constructor să termine constant pe podium şi să reprezinte o ameninţare pentru echipele de top Red Bull Racing, Ferrari şi McLaren. De altfel, echipa a recrutat o serie de ingineri reputaţi precum Aldo Costa, Bob Bell sau Geoff Willis cu scopul de a remedia numeroasele probleme ale echipei din primii doi ani de existenţă.
Via | Autosprint