Nouă echipe solicită buget maxim şi amânarea noilor motoare V6
Nouă echipe vor ca FIA să introducă un buget maxim anual în Formula 1, iar echipele mici propun amânarea debutului motoarelor V6 programată pentru 2014.
Regulamentul tehnic pentru sezonul 2013 ar putea suferi câteva modificări majore, potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia germană Auto Motor und Sport.
Astfel, nouă dintre cele 12 echipe vor ca FIA să implementeze un buget maxim anual, printre team-urile care refuză un astfel de plan numărându-se Red Bull Racing şi Scuderia Toro Rosso, ambele deţinute de magnatul austriac Dietrich Mateschitz.
În plus, echipele mici vor ca FIA să amâne introducerea noilor motoare V6 de 1.6 litri programată pentru 2014 pe motive de costuri. Potrivit sursei citate, aceste reguli ar putea fi incluse în noul Acord Concorde, care expiră la finalul anului şi cu ai cărui termeni au fost de acord deja şapte echipe.
Nu în ultimul rând, Auto Motor und Sport susţine că Bernie Ecclestone încearcă să elimine FIA din ecuaţia Acordului Concorde, caz în care forul mondial nu ar mai avea niciun cuvânt de spus în privinţa regulamentului.
Interesul lui Ecclestone este ca regulamentul să fie stabilit de Flavio Briatore, fostul şef al echipei Renault, care ar putea pune în aplicare solicitarea majorităţii echipelor pentru un buget maxim anual. Potrivit surselor, Briatore ar realiza un regulament tehnic adaptat pentru Ferrari, care să pună mai mult accent pe performanţele componentelor mecanice şi mai puţin pe aerodinamică, punctul slab al Scuderiei în ultimii ani.
Via | Auto Motor und Sport
"printre team-urile care refuză un astfel de plan numărându-se ..." Aveti ceva impotriva folosirii limbii romane in Romania? Sau, mai bine zis, a unei limbi? "team-urile" reprezinta un cuvant din limba engleza combinat cu limba romana, nici nu stiu daca sa ii zic romana sau engleza "de cartier". In Romania un cuvant echivalent ar putea fi "echipa", cu pluralul "echipe", iar in fraza dumneavoastra se putea folosi "echipele". Sau cel putin asa stiam eu.