Neil Martin va stabili strategia de cursă pentru Ferrari de la Maranello
Strategiile de cursă ale Scuderiei Ferrari vor fi stabilite de Neil Martin de la sediul din Maranello, echipa preferând că deciziile să fie luate la rece.
Ferrari a dezvăluit marţi în cadrul evenimentului Wroom găzduit în staţiunea de schi Madonna di Campiglio o parte din strategiile pe care le va adopta în sezonul care începe în lună martie pentru a evita greşelile comise în 2010.
Astfel, Neil Martin, omul care va deveni responsabil cu strategiile de cursă ale echipei, nu va face deplasarea la Marile Premii, urmând să lucreze de la sediul echipei de la Maranello. El va fi ajutat de 12 ingineri şi va transmite deciziile pe care le consideră potrivite oficialilor echipei aflaţi în pitwall. Decizia a fost luată pentru ca Martin să aibă posibilitatea de a gândi strategiile potrivite departe de zgomotul şi stresul pe care îl presupun prezenta în paddock.
În vârstă de 38 de ani, Martin se afla în faţa primului său sezon la Ferrari, după ce a fost strategul de cursa al campioanei Red Bull în sezonul precedent.
Via | GMM
Nu am mai auzit pana acum ca seful strategiei unei echipe sa-si transmita observatiile si deciziile de la zeci de kilometrii distanta, fara sa fie cuplat direct la atmosfera si tensiunea in care propria echipa isi desfasoara activitatea. Sa nu cumva ca acest Neil Martin sa fie un fel de "Cal Troian". Nu stiu cine a avut o astfel de idee (probabil de data aceasta nu Domenicali), dar mi se pare cel putin neinspirata.