Nakajima vrea sa se bucure de debutul in F1

Publicat marţi, 09.10.2007 17:53 de Daniel Popescu

Kazuki Nakajima a marturisit ca vrea sa se bucure de Marele Premiu al Braziliei, dupa ce a fost anuntat ca va debuta in Formula 1 pentru Williams.

"Aceasta oportunitate a venit ca urmare a ceea ce s-a intamplat in acest an in teste si in GP2", a declarat Nakajima. "Am fost incantat sa aflu ca voi concura in Brazilia.Voi fi in simulator in acesta saptamana si nu cred ca va fi usor, dar voi face tot ce pot pentru a ma descurca bine".

Chiar daca Williams a insistat ca debutul japonezului nu este o parte a evaluarii pentru postul de pilot in 2008, Nakajima este constient ca printr-o performanta buna la Interlagos sansele sale vor creste simtitor. "Trebuie sa-mi fac treaba", a spus el. "Patrick Head mi-a spus ca asta nu este un test pentru anul viitor. Ce voi face in cursa urmatoare nu are nimic de-a face cu anul viitor, este vorba despre un aranjament pentru o singura cursa. Dar bineinteles ca nu este nicio paguba daca ma voi descurca bine".

De asemenea, japonezul a mai spus ca doreste sa vorbeasca cu seful echipei, Frank Williams, despre aceasta oportunitate. "Nu am mai vorbit cu Frank de cand totul a devenit oficial, dar intentionez sa fac asta. Sunt fericit si mi-ar placea sa ma descurc", a incheiat Nakajima.