MP al Germaniei, pe circuite alternative pana in 2011
Managerii circuitelor de la Hockenheim si Nurburgring sustin ca Marele Premiu al Germaniei se va desfasura alternativ pe cele doua piste cel putin pana in anul 2011.
Odata cu aparitia in calendar a cursei de Valencia care va gazdui Marele Premiu al Europei, Germania a trebuit sa renunte la una dintre cele doua curse. Solutia adoptata de nemti a constat in organizarea MP al Germaniei alternativ pe cele doua circuite.
"Nu suntem dezamagiti de actuala situatie in privinta alternantei. In actualul mediu, este cea mai potrivita solutie" , a declarat Jorn Teske, seful departamentul de marketing al circuitului de la Hockenheim.
Dupa ce Nurburgring a gazduit MP al Germaiei in 2007, anul acesta este randul circuitului de la Hockenheim. Intrebat de agentia de presa SID cat timp va mai dura acesta alternanta, Teske a dezvaluit ca acest sistem este stabilit prin contract cel putin pana in anul 2011.




