Montezemolo: "Ferrari trebuie să fie îngrijorată de Red Bull"
Luca di Montezemolo a avertizat că Ferrari trebuie să fie îngrijorată de performanţele rivalilor de la Red Bull, în ciuda victoriei obţinute duminică la Valencia.
Fernando Alonso a obţinut duminică a doua victorie din acest sezon şi a revenit pe prima poziţie în clasamentul general, devenind astfel primul pilot care câştigă doua curse în acest sezon.
Victoria spaniolului a venit însă pe fondul intervenţiei Safety Car-ului şi a abandonului suferit de Sebastian Vettel, care a dominat calificările şi avea peste 20 de secunde avans în prima parte a cursei. În acest context, Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, a avertizat că Scuderia trebuie să fie îngrijorată de Red Bull, care în opinia sa deţine un monopost foarte competitiv.
"Sunt îngrijorat şi cu toţii ar trebui să fim. Da, sunt îngrijorat, pentru că mă aştept la trei curse foarte dificile la Silverstone, Hockenheim şi Budapesta şi pentru că am văzut că Red Bull este foarte puternică după ce a avut peste patru zecimi în faţa tuturor în calificări şi după ce a 'zburat' în cursă, cel puţin la Safety Car. Dacă vrem să ne atingem obiectivele trebuie să facem un pas înainte", a declarat italianul în cadrul unui discurs ţinut în fata angajaţilor fabricii de la Maranello.
În acest sens, Montezemolo insistă că este vital ca Ferrari să continue îmbunatăţirea monopostului pentru a avea şanse realiste la cucerirea titlurilor mondiale în acest sezon.
"Nu vreau ca cei din exteriorul echipei să creadă că o victorie este suficientă pentru noi pentru a sărbători. Ştiu cât de mult munciţi, cât de multe sacrificii au fost făcute, dar sunt primul care ştie că noi toţi, fără excepţie, trebuie să dăm mai mult", a adăugat el în adresarea făcută angajaţilor de la Maranello.
Via | Ferrari
Eu cred ca urmeaza 5 curse dificile care pot decide titlul. Sa nu uitam de Spa sau Monza, doua circuite foarte dificile atat pentru piloti cat si pentru monoposturi.