Modificări în Mondialul de Raliuri: din 2019 FIA introduce o nouă etapă în calendar, dar elimină campionatul dedicat clasei WRC 3

Publicat marţi, 16.10.2018 15:48 de Cornel Șocariciu, Foto: RedBullContentPool

Ediția 2019 a Campionatului Mondial de Raliuri va sosi cu câteva modificări. FIA a decis să introducă încă o etapă, să elimine campionatul dedicat WRC 3 și să împartă grupa WRC2 astfel încât să încurajeze echipele private să alinieze la start mașini mult mai performante.

Consiliului Mondial al FIA a decis să aducă o serie de modificări în cadrul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). Astfel, în urma ședinței s-a stabilit ca din 2019, calendarul Mondialului de Raliuri să includă 14 etape, cu o etapă mai mult comparativ cu sezonul curent. Pe lista publicată de FIA apare și o etapă în Chile.

Totodată, FIA a decis ca începând cu 2019, echipele de uzină vor putea desfășura doar 42 de zile de teste, cu 13 zile mai puțin față de regulamentul actual. În plus, probele speciale nu vor totaliza mai mult de 350 de kilometri (500 de kilometri în versiunea actuală).

Din sezonul viitor, dispare campionatul dedicat clasei WRC 3, însă mașinile eligibile pentru această clasă vor putea concura în continuare. Dar pentru a încuraja echipele private să vină în Mondialul de Raliuri cu mașini aproape de cele de top, FIA a decis să împartă campionatul actual de WRC 2 în două grupe. Una dintre acestea va fi dedicată exclusiv piloților de uzină (WRC 2 Pro), iar cea de-a doua se adresează echipelor private.

Actuala ediție a Campionatului Mondial de Raliuri se apropie de final, iar Thierry Neuville (Hyundai), Sebastien Ogier (M-Sport Ford) și Ott Tanak (Toyota) sunt angrenați în lupta pentru titlul mondial.

Următoarea etapă de WRC se desfășoară în Spania în perioada 25 - 28 octombrie.

Calendarul Campionatului Mondial de Raliuri 2019

Data Etapă
27 ianuarie Monte Carlo
17 februarie Suedia
10 martie Mexic
31 martie Corsica
28 aprilie Argentina
12 mai Chile
2 iunie Portugalia
16 iunie Italia
4 august Finlanda
25 august Germania
15 septembrie Turcia
6 octombrie Țara Galilor
27 octombrie Spania
17 noiembrie Australia