Minardi: "Alonso e favorit la titlu"
Omul care l-a adus pe Alonso în Formula 1 susţine că spaniolul este favorit în 2010 deoarece Red Bull are probleme de organizare.
Gian Carlo Minardi susţine că Fernando Alonso este piliotul favorit la titlul din acest an în Formula 1, în ciuda faptului că spaniolul se află în acest moment pe poziţia a cincea a clasamentului general, la 20 de puncte de liderul Mark Webber.
"Alonso aduce plus-valoare şi este un pilot care îşi poate impune personalitatea printre ingineri şi în echipa tehnică. Aceştia ştiu că Fernando dă întotdeauna 100% şi că restul trebuie să vină din dezvoltarea maşinii. În plus, în finalul acestui campionat extrem de strâns, problemele de management de la Red Bull ar putea să fie decisive. Webber este un pilot foarte bun şi deseori subevaluat, însă Red Bull sunt lipsiţi de experienţă în ceea ce priveşte controlul asupra a doi piloţi de top" , consideră Minardi, cel care a fost primul angajator al lui Fernando Alonso în Formula 1.
Opinia lui Minardi este întărită de o declaraţie a lui Luca di Montezemolo, care anunţa că următoarele două Mari Premii se vor disputa pe circuite foarte rapide, care favorizează astfel Ferrari. "Spa şi Monza ar trebui să fie foarte bune pentru noi", spune şeful Ferrari.
Iasa astia ca ciupercile dupa ploaie, care mai de care, cu fel si fel de declaratii care dintre cei care se vor bate la titlu, il si vor castiga anul acesta. Mai trebuie sa sara cineva pentru Hamilton, Vettel si Button!!! va fi un razboi psihologic intr-o proportie foarte mare, pentru aceste ultime 7 curse ramase in calendar....