Mercedes: "Negocierile pentru Acordul Concord merg în direcţia potrivită"
Mercedes susţine că negocierile privind semnarea noului Acord Concorde cu Bernie Ecclestone se îndreaptă spre o finalizare pozitivă, însă echipa a refuzat să ofere amănunte suplimentare.
Mercedes şi Williams sunt singurele echipe tradiţionale din Formula 1 care nu au ajuns încă la o înţelegere cu Bernie Ecclestone pentru semnarea noului Acord Concorde care va intra în vigoare anul viitor.
Întrucât este unul dintre cei mai importanţi constructori din Formula 1, interesul pentru negocierile purtate de Mercedes este foarte ridicat, însă germanii au evitat să comenteze natura discuţiilor. Norbert Haug, directorul departamentului de motorsport al Mercedes, s-a limitat să anunţe că negocierile se îndreaptă spre o finalizare pozitivă, fără însă să intre în amănunte.
"Este de înţeles că am fost întrebaţi frecvent în ultimele zile despre statutul negocierilor pentru Acordul Concorde. Pe acest subiect pot să confirm că avem discuţii constructive care se îndreaptă în direcţia potrivită", a explicat germanul în cadrul unui comunicat de presă.
Principala nemulţumire a celor de la Mercedes este că au fost excluşi din schema de bonusuri implementată de Ecclestone din cauza faptului că sunt prezenţi în Formula 1 cu propria echipă doar din 2010, fără să fi câştigat titluri mondiale. Până în prezent, doar Ferrari, McLaren şi Red Bull au primit bonusuri pe baza performanţelor obţinute în ultimii 20 de ani.
Ecclestone are tot interesul de a convinge Mercedes să semneze Acordul Concorde în cel mai scurt timp, întrucât Formula 1 va fi listată la bursa din Singapore în luna iunie, prezenţa germanilor urmând să asigure o valoare de piaţă mai bună pentru competiţie.
Via | Mercedes