Mercedes GP: "Schumacher va obţine rezultate bune"

Publicat marţi, 10.05.2011 16:19 de Daniel Popescu

Mercedes GP îl sprijină necondiţionat pe Michael Schumacher şi consdiera ca acesta poate obţine rezultate bune, după ce germanul a admis că nu se mai simte bucuros să piloteze în F1.

Michael Schumacher şi-a exprimat frustrarea după prestaţia modestă din Marele Premiu al Turciei pe care l-a terminat pe locul 12, afirmând că nu mai simte bucuria de a pilota în Marele Circ.

Declaraţia a condus inevitabil la o nouă avalanşă de speculaţii privind retragerea germanului din Formula 1, însă Mercedes GP afirma că îl susţine necondiţionat şi anticipează ca septuplul campion mondial va obţine rezultate bune pe parcursul acestui sezon.

"Când succesul lipseşte, atunci criticile sunt un mod de viaţă. Când un septuplu campion mondial precum Michael Schumacher nu are succes, o ploaie de critici se abate asupra lui. Înţeleg de ce: oamenii aştepta cel mai înalt nivel de performanţă din partea lui Schumacher şi a lui Mercedes GP, ceea ce în deplin acord cu propriile noastre obiective", a declarat Norbert Haug, directorul departamentului de motorsport al Mercedes GP.

Oficialul constructorului german anticipează o schimbare radicală în privinţa atitudinii lui Schumacher chiar de la marele premiu al Spaniei de la sfârşitul săptămânii viitoare.

"Pot să înţeleg că Schumacher nu s-a distrat prea mult duminică, pilotând atât de greu pentru locul 12 ştiind că, fără acel incident (n.r - cu Vitaly Petrov din primul tur) s-ar fi putut descurca mai bine. Sunt convins că se va distra la Barcelona. Avem încredere în echipa noastră, avem încredere în piloţii noştri şi muncim cu calm şi determinare pentru a ne atinge obiectivele", a mai precizat el.

Via | Autosport

  • Bishuc, marţi, 10.05.2011 16:53
    Goloata

    Hai, sa fim seriosi, Schumi e mare. Gloata urla impotriva valorii... Si urlaaa....Si urrlaaaaaa....

  • Bishuc, marţi, 10.05.2011 16:56
    Si jurnalistii

    Si jurnalistii incurajeaza urletele. De aici, din urletele gloatei isi castiga si ei prestigiu'

  • marian0904, marţi, 10.05.2011 17:01
    alta joaca

    Schumi si-a dat seama ca, in noile conditii, cursele sunt mult diferite fata de cele de acum 5 - 10 ani. Pe atunci, cand depaseai o masina te duceai si rar te prindea cel depasit. Acum, asa cum au aratat Ham si But, putem vedea si 3 depasiri intre 2 piloti pe parcursul a 2-3 tururi. E cu totul si cu totul altceva, iar Schumi a simtit ca nu poate face fata la un nivel rezonabil pentru el.

  • Jaros, marţi, 10.05.2011 20:21
    jurnalism ipocrit

    "după ce germanul a admis că nu se mai simte bucuros să piloteze în F1." Un titlu de doi bani ca si cel precedent cu traduceri rastalmacite. Daca se doreste un reportaj bun, ar trebui sa va aduceti niste traducatori, nughicitore incuvinte transferate de la Cancan si libertatea. Fiti profesionisti ,,,ce mama naibi...sau v-ati molipsit de la Miki omu din culise priteni cu toti , pe care toti jura ca nu l-au vazut in viata lor.

  • KaNe, marţi, 10.05.2011 20:26
    Mercedes GP: "Schumacher va obţine rezultate bune"

    Cand o sa faca plopul mere....No offence! dar cred ca mercedes si toti fanii lui(la numar foarte mare, RESPECT) il "imbarbateaza" mai mult sa-i dea putere sa continue in F1, desi nu se va mai putea ridica la nivelul "lupilor tineri"de azi si foarte mare la numar(sper sa ma insel, totusi). Ma uitam weekendul trecut la el(in calificari), atunci cand era in prim plan, in monopostul mercedes si chiar m-am mirat ca la varsta lui mai poate stapani destul de bine o astfel de bestie, precum un monopost de F1. Din punctul asta de vedere, chiar il admir. Cred ca nimeni la varsta lui si mai ales la pauza de 3 ani de dupa 2006, nu s-ar mai fi incumetat sa revina in F1 si sa fie cel putin la nivelul la care este el in momentul actual. Anyway, este o performanta ca a revenit in F1 la varsta lui, asa cum am spus mai sus, dar sa concureze la nivelul unui Vettel, Hamilton, Alonso, Weber, chiar si Rosberg, chiar si cu masina similara cu cea RBR, greu de tot si cred ca in prezent, este imposibil pentru el. Din pacate :|

  • Rar20, miercuri, 11.05.2011 02:17
    Schumacher

    Hey! ptr cei care il tot vb de urat sau ma rog il judeca pe Schumi asa aiurea ptr ca nu au ce face, cand un pilot de Formula 1 ajunge la atatea recorduri doborate si de 7 ori campion mondial atunci da aveti dreptul sa il judecati ca nu a facut nimik la Mercedes, dar pana nu e nimeni ca el si Senna serios oameni buni dece il judecati pe nedrept? Sunt un mare fan al lui, si desi nu prea inteleg ce a vrut sa faca cu revenirea lui in F1 il admir ptr ca a avut curajul sa o faca, si oricum Schumacher ramne Schumacher orice ar fi, asa ca ganditi inainte sa scrieti ceva, ptr ca asa ati facut si cu Alonso cand a fost campion alonso in sus alonso in jos si acum ca sa chinuit pe la jumatatea plutonului imediat ati sarit cu gura, ganditi, analizati si dupa aceea vorbiti :D Shumi e Schumi si va ramane de 7 ori campion mondial. Numa bine!!!!

  • Gaby, miercuri, 11.05.2011 15:15
    Schumy

    Eu cred in continuare ca v-a trece peste neplacerile astea si daca v-a reusi un podium cred ca v-a fi abonat in mod constant la acesta. Inca nu are masina pe care o doreste asta e clar, chiar daca Mercedes GP a facut pasi importanti in dezvoltarea monopostului.Despre contestatari sa-i lasam sa vorbeasca in continuare chiar daca nu isi dau seama ca Schumy chiar si pe locul 12(ultima cursa) scrie istorie la 42 ani .Ei nu isi dau seama ca in toate sporturile nivelul de performanta se atinge la varste mult mai fragede fata de acum 10-20 ani.Si totusi MSC este acolo.................

  • KaNe, miercuri, 11.05.2011 19:54
    @Gaby

    "ca v-a trece" ==> " ca va trece" "daca v-a reusi : ==> "daca va reusi" "v-a fi abonat" ==> "va fi abonat" No offense!