Mercedes GP anunţă progrese în dezvoltarea monopostului pentru 2011

Publicat marţi, 21.09.2010 10:09 de Daniel Popescu

Ross Brawn susţine că Mercedes GP a identificat motivele pentru care monopostul din acest an nu a fost competitiv, deficienţele fiind remediate în maşina pentru 2011.

În urma rezultatelor modeste înregistrate în prima jumătate a acestui sezon, Mercedes GP a decis să se concentreze exclusiv pe dezvoltarea monopostului pentru sezonul viitor.

La scurt timp, şeful Ross Brawn a anunţat că progresele sunt deja semnificative, întrucât a identificat motivele pentru care monopostul W01 nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor unei echipe cu pretenţii la titlul mondial.

"Monoposturile sunt construite cu 12 luni înainte de a concura, iar când acest monopost (n.r - pentru 2010) a fost construit ne concentrăm pe multe lucru: supravieţuirea companiei şi încercarea de a câştiga titlul. Totuşi, noua noastră maşină este avansată şi pot să văd multe domenii în care realizăm progrese. Cred că înţeleg motivele pentru care suntem unde suntem şi cunosc lucrurile pe care trebuie să le facem pentru a fi într-o poziţie mai bună anul viitor", a declarat britanicul în cadrul unui preview pentru Marele Premiu al statului Singapore.

Una dintre principalele probleme ale germanilor în acest sezon a fost compatibilitatea redusă cu pneurile Bridgestone, motiv pentru care Brawn crede că performanţele cauciucurilor Pirelli vor fi esenţiale pentru revenirea echipei în lupta pentru titlu.

"Avem un grup puternic dedicat pneurilor şi colaborăm îndeaproape cu Daimler pentru a îmbunătăţi acest lucru. Va fi interesant cum i se vor potrivi pneurile Pirelli lui Michael Schumacher. Nu desenăm monopostul în jurul lui Schumacher, încercăm să desenăm o maşină bună de curse şi să îmbunătăţim toate lucrurile care sunt slabe pe acest monopost. Putem descoperi că pneurile influenţează considerabil caracteristicile monopostului. Puterea pneurilor fată sau modul în care se comportă vor avea o legătură mai mare cu pneurile decât monopostul însuşi", a mai precizat el.

Via | Mercedes GP

  • michael_schumacher, marţi, 21.09.2010 12:41
    Schumy fan 4 ever

    Fapte, nu vorbe domnule Brown...

  • 321xiorel123, marţi, 21.09.2010 12:57
    @michael_schumacher

    Rabdare, nu spume la gura domnule "fan 4 ever" ;)

  • michael_schumacher, marţi, 21.09.2010 13:02
    Schumy fan 4 ever

    xiorele, nu este prima oara cand dl Brown a avut astfel de revelatii. Se stie ca genul asta de afirmatii se fac de ochii presei. eu am rabdare sa vina cu masina pt 2011

  • 321xiorel123, marţi, 21.09.2010 13:55
    @michael_schumacher

    Ai grija ca-n ultima fraza ai mancat un "nu" posibil intentionat,,, :))

  • iulianimi, marţi, 21.09.2010 14:50
    .....tot schumi!!!!!!

    cred ca Brawn are dreptate pe undeva....,,, oare de ce credeti ca l-a adus pe Schumi la echipa? Daca Schumi se retrage anul acesta, inseamna ca masina de anul viitor va fi un esec ca cea din acest an, poate la anul voi vedea si pe cel de-al 8-lea titlu,,,,, dar ramane de vazut...... gooooo SCHUMI!!!!!

  • bernd, marţi, 21.09.2010 15:05
    Mercedes...

    Raman la ideea mea ca Mercedes n-are tehnicieni capabili sa dezvolte o masina capabila sa ia titlul.In 2009 a fost faza cu schimbarea radicala de regulament...acum nu mai e chiar asa.Am un mare respect pt. Schumi si Ross Brawn, dar cum testele sunt interzise, iar in intersezon limitate la 14 zile, nu-i vad implicati in lupta pt victorie la anul.In afara de varsta si absenta de 3 ani din F1, cel mai mare dezavantaj pt Schumi il reprezinta absenta sesiunilor de testare.Bafta Schumi!