Mercedes GP a reintrodus noul sistem de evacuare

Publicat vineri, 27.08.2010 11:53 de Daniel Popescu

Mercedes GP a implementat din nou pe monopost sistemul de evacuare care permite eliminarea gazelor de eşapament prin deflectorul spate.

Una dintre inovaţiile introduse de Red Bull Racing în acest sezon este noua configuraţie a sistemului de evacuare, prin intermediul căreia gazele de eşapament sunt eliminate prin deflectorul spate după ce trec mai întâi pe sub podeaua monopostului.

Ideea a fost copiată de rivali, iar Mercedes GP a introdus o astfel de soluţie în Marele Premiu al Germaniei. Totuşi, echipa lui Ross Brawn a renunţat la sistem în cursa de la Hungaroring din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul podelei, care a afectat structura acesteia.

Pe parcursul pauzei de patru săptămâni din această vară, germanii au reuşit însă să remedieze defecţiunile, astfel că a doua versiune a sistemului este utilizată în cadrul antrenamentelor libere de vineri din Belgia. Informaţia a fost confirmată de Nico Rosberg în această dimineaţă în paddock-ul de la Spa-Francorchamps.

"Niciodată nu poţi să fii sigur, dar au făcut cea mai bună treabă posibilă pentru a modifica părţile şi sperăm că vor funcţiona aici. În acest moment, Ferrari şi Red Bull Racing sunt puţin în faţă, aşa că este dificil să spunem unde vom fi, dar nu mă aştept la salturi prea mari", a explicat germanul.

Programul de teste al nemţilor este însă afectat de rafalele de ploaie care afectează circuitul belgian în prima sesiune de antrenamente.

Via | Autosport

  • Paul, vineri, 27.08.2010 12:02
    FP1-2

    Buna. Rog pe cineva sa imi spuna si mie un site unde pot vedea live antrenamentele. Multumesc!

  • sharky_raduku, vineri, 27.08.2010 12:32
    @paul

    http://www.fromsport.com/ e calitatea destul de slaba dar se poate viziona :)

  • Paul, vineri, 27.08.2010 12:46
    @sharky_raduku

    Multumes mult!