Mercedes: "Ar fi un eşec să nu câştigăm titlul"

Publicat marţi, 18.03.2014 16:53 de Daniel Popescu

Mercedes a admis că ar fi un eşec să nu câştige titlul mondial în acest sezon, însă consideră că Red Bull Racing este pe punctul de a reveni în forţă.

Mercedes a dominat autoritar Marele Premiu al Australiei prin Nico Rosberg, însă echipa a înregistrat defecţiuni tehnice în cazul monopostului pilotat de Lewis Hamilton. În plus, Red Bull Racing a demonstrat că şi-a revenit după parcursul modest în teste, în timp ce Williams putea ataca podiumul în absenţa ploii din calificări.

În acest context, Toto Wolff, directorul Mercedes Motorsport, consideră că echipa nu este favorită certă la titlul mondial, însă admite că ar fi un eşec să nu devină campioană la sfârşitul sezonului.

"Într-un sezon regulat ai două faze distincte de dezvoltare de la începutul până la sfârşitul sezonului. Dar cu aceste monoposturi noi dezvoltarea va fi şi mai abruptă. Astfel, un avantaj poate dispărea rapid în câteva curse, iar dacă ne uitam la Red Bull Racing şi la nivelul lor de dezvoltare, atunci ceea ce au obţinut ei este fenomenal. Avem un avantaj mic, dar pierderea titlului ar fi considerată un eşec", a declarat el.

Wolff a precizat că victoria obţinută de Rosberg îi este dedicată lui Michael Schumacher, care continuă procesul de trezire din comă indusă de după accidentul suferit la schi la sfârşitul lunii decembrie.

"Această victorie are o însemnătate specială pentru noi. Vreau să-i dedic victoria lui Schumacher, care a fost în gândurile noastre pe tot parcursul weekendului. Va continua să lupte aşa cum numai el ştie", a adăugat el.

Via SportingLife, GrandPrix247

  • Gigi, marţi, 18.03.2014 17:02

    Atentie la Ferrari! Vin puternic din spate!!

  • fan ferrari, marţi, 18.03.2014 17:07

    Cu parere de rau cred cred ca Ferrari are anul asta toate sansele sa vina cu putere din fata (cand sunt ajunsi cu un tur din urma... dar cine stie) .Totusi cred ca Red Bull are in continuare cea mai mare sansa. Daca Ricciardo a putut ajunge pe doi Vettel cred ca poate castiga.

  • ss76, marţi, 18.03.2014 18:30

    si kobayasu a venit puternic din spate in prima cursa;;;Ferarri din pacate nu au ingineri lui RBR si o sa o sa ramina unde au ramas anul trecut din pacate,,,,fortza rosaaaa