McLaren va introduce un update major în China
McLaren va utiliza o nouă podea şi un sistem de evacuare îmbunătăţit în Marele Premiu al Chinei, în speranţa de a micşora şi mai mult diferenţa faţă de Red Bull Racing.
McLaren Mercedes depune noi eforturi pentru a se apropia de Red Bull Racing, iar echipa britanică va introduce un update major în Marele Premiu al Chinei de la sfârşitul acestei săptămâni.
Upgrade-ul vizează o nouă podea şi un sistem de evacuare îmbunătăţit, care au fost deja evaluate şi în antrenamentele libere de vineri din Malaezia. În cazul în care vor da rezultatele scontate în antrenamentele de la Shanghai, noile componente vor fi utilizate în calificări şi cursă.
"Avem câteva lucruri pe care le vom încerca vineri, aceasta este natura acestui sport. Cred că suntem aproape, dar aş vrea să fim şi mai aproape sau în frunte. Misiunea mea este să continuăm dezvoltarea şi asta vom încerca să facem. Avem o muncă interesantă de realizat vineri în China, dar nu prea mult timp. Vom face tot ce putem. Dacă ne uitam la progresele realizate în ultimele patru sau cinci săptămâni ne îndreptam în direcţia potrivită, dar trebuie să continuăm astfel dacă vrem să fim competitivi, să câştigăm curse şi să luptăm pentru titlul mondial în acest an", a declarat Martin Whitmarsh, şeful echipei McLaren.
Whitmarsh nu a confirmat dacă McLaren intenţionează să utilizeze în China un sistem de evacuare radical asemănător cu cel evaluat în testele din iarnă, care a provocat însă numeroase probleme de fiabilitate. De altfel, acesta a fost motivul pentru care McLaren a renunţat la acest sistem de evacuare în favoarea unuia mai tradiţional, asemănător cu cel utilizat şi de liderul clasamentului constructorilor, Red Bull Racing.
Via | Autosport