McLaren: "Un nou regulament pentru evacuări ar afecta cele mai multe echipe"
McLaren susţine aproape toate echipele vor fi afectate dacă FIA va restricţiona calibrarea motorului pentru sistemul de evacuare.
FIA a renunţat în ultima clipă la schimbarea radicală a regulamentului pentru sistemul de evacuare, prin care echipele nu ar mai fi avut posibilitatea de a elimine gazele de eşapament prin eleronul spate chiar şi atunci când pilotul nu apasă pedala de acceleraţie.
Oficialii McLaren consideră că, dacă această regulă va fi implementata la un moment dat, va afecta aproape toate echipele de pe grila de start.
"Cred că toate echipele mari utilizează acest artificiu în ceea ce priveşte calibrarea motorului. Cu siguranţă noi exploatăm asta. Dacă această regulă ar intra în vigoare, pentru noi ar reprezenta un pas înapoi din punct de vedere al performantei şi în mod aproape sigur ar fi un pas înapoi pentru principalii noştri rivali", a declarat Tim Goss, directorul departamentului de inginer al McLaren în cadrul unei videoconferinţe cu presa internaţională.
Presa internaţională speculează că Red Bull Racing ar fi echipa cea mai afectată de noul regulament, însă McLaren a evitat să facă un clasament din acest punct de vedere.
"Este imposibil să spun dacă ne-ar afecta pe noi mai mult decât pe rivali. Ştiu ce obţinem din asta şi avem un beneficiu substanţial. Dar îmi imaginez că ar fi un pas înapoi în termeni de performanţă şi pentru rivalii noştri", a adăugat Goss.
Pe de altă parte, Goss a admis că FIA nu va renunţa la implementarea acestei reguli, despre care inginerii nu au avut însă ocazia să vorbească în cadrul Technical Working Group.
"Acest subiect a apărut de ceva timp, dar nu a existat o discuţie pentru interzicerea lui. Pentru moment se pare că FIA a decis că este un sistem complex şi că are nevoie de mai mult timp pentru a decide cum să-l restricţioneze. Prin urmare, se pare că la Marele Premiu al Spaniei lucrurile vor sta la fel", a mai precizat el.
Via | F1Fanatic
E interzis sau nu incepand cu Spania? Eu nu mai inteleg nimic.