McLaren sugerează că vrea să-i ofere mai puţini bani lui Hamilton pentru 2013
Ron Dennis a dezvăluit că McLaren îi va propune un salariu mai mic lui Lewis Hamilton pentru sezonul 2013, element care l-ar putea determina pe britanic să părăsească echipa.
Oficialii echipei McLaren au dezvăluit pentru prima oară informaţii cu privire la negocierile pe care le poartă cu Lewis Hamilton pentru prelungirea contractului scadent la sfârşitul acestui sezon.
Până în prezent, ambele părţi insistau că este prea devreme pentru o discuţie seroasă în această direcţie, iar fostul campion mondial afirma că îşi doreşte în primul rând un monopost competitiv.
Cu toate acestea, Ron Dennis, preşedintele grupului McLaren, sugerează că unul dintre punctele cheie va fi salariul, iar oferta echipei va fi mai mică decât cea stipulata în contractul actual.
"Este o situaţie complexă. Este la sfârşitul unui contract care a fost semnat într-o perioadă în care economia era într-un fel diferită. Acum trebuie să existe un echilibru. Cu siguranţă va analiza care sunt opţiunile, unde ar putea să plece. Iar noi ne vom uita la cine este disponibil. Până la urmă, sper că faptul că a făcut parte din echipa de la începutul carierei sale să joace un rol semnificativ în decizia pe care o va lua oricare dintre părţi. Dar este un pic prea devreme să vorbim despre asta. Este foarte bine plătit. Cu siguranţă este plătit mai bine decât mine", a declarat britanicul.
Declaraţiile lui Dennis vin să contrazică informaţiile apărute recent în presa internaţională, potrivit cărora McLaren îi pregăteşte lui Hamilton un contract pe cinci ani în valoare totală de 100 de milioane de lire sterline.
Via | James Allen