McLaren s-a împrumutat pentru a răscumpăra acţiunile de la Mercedes
McLaren a contractat un împrumut bancar pentru a răscumpăra cele 16% dintre acţiunile echipei deţinute de constructorul Mercedes.
McLaren a fost nevoită să recurgă la primul împrumut bancar după o pauză de opt ani pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile de investiţii pe care le are pentru viitorul apropiat.
Pentru a respecta angajamentul semnat la finalul anului 2009 cu Mercedes, McLaren a împrumutat bani de la banca britanică HSBC pentru a putea răscumpăra cele 16% dintre acţiunile echipei pe care le mai deţine constructorul german, acestea fiind evaluate la peste 50 de milioane de lire sterline.
În plus, McLaren va aloca o parte din împrumut pentru îmbunătăţirea monopostului de Formula 1, iar o altă parte va ajunge la McLaren Automotive, divizia de maşini sport a grupului, pentru construirea unei noi fabrici la Woking.
Până în 2009, Mercedes a deţinut 40% din acţiunile echipei McLaren, însă cele două părţi au decis să renunţe la parteneriat după ce constructorul german a cumpărat Brawn GP şi şi-a lansat propria echipă de Formula 1. McLaren se mândrea cu faptul că nu are nevoie de împrumuturi bancare pentru a opera echipa de Formula 1, după ce ultimele datorită de acest tip au fost lichidate în cursul anului 2007.
Via | Pitpass