McLaren renunta la carcasa de motor

Publicat marţi, 15.07.2008 12:49 de Daniel Popescu

McLaren Mercedes au decis sa nu utilizeze la Marele Premiu al Germaniei noua carcasa de motor testata la Hockenheim saptamana trecuta.

Echipa britanica a testat noua carcasa ca parte din noile update-uri pentru cursa de la finalul acestei saptamani. Desi rezultatele au fost destul de bune, echipa a hotarat sa efectueze mai multe teste inainte de adoptarea acestei solutii in cadrul evenimentelor oficiale.

De altfel, Heikki Kovalainen

declarase la finalul testelor de saptamana trecuta ca echipa trebuie sa efectueze mai multe teste cu noua carcasa inainte de a o utiliza intr-un Grand Prix.

Decizia echipei McLaren vine la scurt timp dupa ce cealalta echipa care a testat aceasta solutie, Toyota, a luat o hotarare similara in privinta carcasei de motor.