McLaren nu crede în retragerea Ferrari din Formula 1
Martin Whitmarsh a exclus posibilitatea ca Ferrari să se retragă din Formula 1, în ciuda ameninţărilor recente ale lui Luca di Montezemolo.
Ferrari a sugerat recent că este pregătită să se retragă din Formula 1 în cazul în care regulamentul tehnic nu va fi modificat pentru a pune mai mult accent pe performanta mecanică în detrimentul aerodinamicii, pe lângă planurile de a introduce un al treilea monopost în competiţie.
Totuşi, Martin Whitmarsh, şeful echipei McLaren şi preşedintele FOTA, nu crede că Ferrari va pune vreodată în aplicare o astfel de strategie extremă.
"Sunt în acest sport de 20 de ani şi am auzit asta de multe ori. Sincer, nu am crezut nicidoata că Ferrari s-ar retrage din sport. Poate greşesc, dar asta este opinia mea. Dacă mi-aţi spune că să-mi pun la bătaie pensia pe două echipe care ar fi aici şi peste 10 ani, aş paria pe McLaren şi Ferrari", a declarat el.
În schimb, Whitmarsh susţine că Mclaren nu va apela niciodată la astfel de ameninţări, întrucât atunci când obţine rezultate modeste singurul obiectiv este revenirea la victorii.
"Cred că noi am gestiona problema diferit, pentru că nu cred că o astfel de atitide este bună. Dacă ai un rezultat prost, eşti şi mai determinat să ai rezultate bune în viitor", a mai precizat el.
Via | GMM