McLaren: "Noul monopost va aduce inovaţii care pot fi contestate de rivali"
McLaren susţine că noul monopost pentru 2012 va include numeroase inovaţii tehnice care ar putea atrage proteste legale din partea rivalilor.
McLaren va lansa miercuri noul monopost MP4-27 cu care va concura în sezonul 2012, iar echipa britanică a dezvăluit că a optat pentru o strategie riscantă cu numeroase inovaţii de design.
Fosta campioană mondială susţine că aceasta este singura metodă prin care poate învinge supremaţia celor de la Red Bull Racing, însă nu exclude posibilitatea ca echipele rivale să conteste anumite tehnologii prezente pe noul monopost.
"Există inovaţii tehnice pe monopost care vor fi evidente imediat ce le vezi. Ne pregătim pentru luptă (n.r - în privinţa legalităţii inovaţiilor). În ultimii doi ani am început mult în spate, iar asta este foarte dezamăgitor. Dar din punct de vedere statistic i-am prins din urmă pe rivali mai repede decât oricine când am fost în urmă. Până la primele teste de la Jerez, inginerii nu vor şti dacă au avut soluţii bune", a declarat Geoff McGrath, directorul executiv al McLaren Applied Technologies.
Potrivit unor surse neoficiale, McLaren a decis să se concentreze pe performanţa pe un singur tur de pistă, într-o încercare de a opri seria impresionantă de pole position-uri obţinute de Red Bull Racing în ultimii doi ani. De altfel, McGrath susţine că McLaren a avut un monopost mai bun decât Red Bull la finalul sezonului trecut, însă avantajul austriecilor a fost reprezentat de performanţele lui Sebastian Vettel în calificări.
"Vettel trebuie să fie un pilot briliant, pentru că la finalul anului trecut am avut cu siguranţă cea mai bună maşină, dar el continua să ne învingă. Încercam să ne dăm seama ce face exact de este atât de bun. Cum reuşeşte să fie atât de rapid în calificări de fiecare dată? Noi credem că este abilitatea pilotului. Nu există nicio 'şmecherie' la monopost, pur şi simplu obţine mai mult de la el decât noi", a mai precizat el.
Via | Autosport
Frumoase cuvinte, mai ales ca vin din partea rivalilor. Poate cei care-l contesta pe Vettel invata si ei ceva din asta.