McLaren: "Cauza accidentului lui Alonso a fost vântul imprevizibil". Spaniolul, incert pentru ultima sesiune de teste

Publicat luni, 23.02.2015 18:22 de Daniel Popescu

McLaren a exclus orice defecţiune tehnică la monopost în cazul accidentului lui Fernando Alonso şi susţine că acesta a fost provocat de vântul puternic. Spaniolul este incert pentru a doua sesiune de teste de la Barcelona.

McLaren a oferit luni seară primele informaţii oficiale cu privire la circumstanţele în care s-a produs accidentul suferit de Fernando Alonso în ultima zi de teste din cadrul sesiunii de la Barcelona.

Echipa britanică a explicat accidentul prin faptul că în zona respectivă vântul a suflat foarte puternic şi a dezechilibrat monopostul pilotului spaniol.

"Monopostul a ieşit de pe traiectorie în virajul trei şi a rulat pe gazonul artificial din exteriorul circuitului. O scădere de tracţiune a cauzat o anumită instabilitate, monopostul a ajuns în interiorul circuitului, acolo a recăpătat tracţiune şi a lovit zidul. Cercetările noastre indică faptul că acciddentul a fost cauzat de rafale de vânt imprevizibile care au lovit acea porţiune a circuitului în acel moment", precizează McLaren într-un comunicat de presă.

▶ Accidentul lui Fernando Alonso în imagini

McLaren exclude orice defecţiune a monopostului

În plus, McLaren a anunţat că monopostul MP4-30 nu a suferit nicio defecţiune de natură tehnică înaintea accidentului, în ciuda speculaţiilor cu privire la o descărcare electrică a sistemului ERS.

"Putem afirma categoric că nu există nicio dovadă care să indice că monopostul lui Alonso a suferit vreo defecţiune mecanică de orice fel. De asemenea, putem confirma că nu s-a înregistrat nicio pierdere a presiunii aerodinamice, ceea ce indică faptul că monopostul nu a suferit nicio pierdere aerodinamică. Nu în ultimul rând, putem confirma că nu s-a petrecut nicio descărcare electrică în sistemul ERS, nici înainte, nici în timpul şi nici după accident", mai precizează echipa în comunicat.

Alonso, incert pentru ultima sesiune de teste

McLaren a confirmat că analizele medicale au evidenţiat că Alonso nu a suferit niciun fel de leziuni, însă spaniolul va rămâne în spital pentru recuperare, iar prezenţa sa în ultima sesiune de teste, programată între 26 februarie şi 1 martie, este incertă.

"Pentru intimitate şi pentru a-i asigura liniştea necesară pentru recuperare, Alonso rămâne în spital pentru observaţii suplimentare şi pentru a se recupera după efectele medicamentelor administrate pentru sedarea de duminică. Intenţionăm să-i oferim oportunitatea de a se recupera rapid şi complet şi vom evalua în timp util dacă va participa la următoarele teste de la Barcelona", mai precizează echipa în comunicat.

Via McLaren

  • ferr1, luni, 23.02.2015 18:31

    La cum justifică McLaren accidentul, sigur s-a stricat ceva la monopost și e vina echipei, dar de ce să recunoască? Deja sunt în rahat, dacă mai intervin și discuțiile despre siguranță... Ce vânt ar putea influența traiectoria monopostului? O tornadă?

  • F1-Racing, marţi, 24.02.2015 09:11

    http://formula.hu/parc-ferme/2235 -o simulare a accidentului

  • daniel, marţi, 24.02.2015 13:10

    Carlos Sainz Jr (Toro Rosso) a avut accident in acelasi viraj. Anul trecut in virajul 3 a lipit monopostul pe parapeti Maldonado. Se mia intimpla accidente dar e ciudat ca acum pilotul pare sa aiba probleme de sanatate. Sper sa ma insel in aceast privinta.

  • Florin, marţi, 24.02.2015 13:17

    Din simulare pare ca si-a pierdut cunostinta...Astia cred ca au gresit ceva pe acolo si l-au zapacit pe omul ala din masina. Ascund ceva. Ala nu e accident normal.

  • F1-Racing, marţi, 24.02.2015 16:58

    Ron Dennis spunea ceva de niste tehnologii noi pe care vor sa le introduca, n-as vrea sa cred ca din cauza lor a intrat Alonso in zid. Ceva nu e kosher acolo.

  • StefanF1, vineri, 06.03.2015 16:15

    Parerea mea este ca in momentul accidentului impactul asupra pilotului a fost destul de dur de sia pierdut cunostinta.Si totusi monopostul a rezistat destul de bine.