McLaren ar putea folosi motoare Honda din 2014!
McLaren ar putea reface celebrul parteneriat cu constructorul japonez Honda pentru furnizarea motoarelor începând din sezonul 2014, potrivit publicaţiei Auto Motor und Sport.
Honda analizează posibilitatea de a reveni în Formula 1 începând din sezonul 2014, însă nu cu propria echipă de uzină, ci doar în calitate de furnizor de motoare.
Informaţia a fost dezvăluită de publicaţia germană Auto Motor und Sport, care susţine că japonezii intenţionează să refacă parteneriatul istoric cu McLaren. Revenirea constructorului ar coincide cu introducerea motoarelor V6 de 1.6 litri în Formula 1, în condiţiile în care noile unităţi vor fi mai economice din punct de vedere al consumului de carburant.
"Sunt şanse bune ca Honda să sarbatoareasca o revenire cu McLaren o dată cu introducerea motoarelor V6 în 2014. Un manager a declarat la Suzuka că Honda se pregăteşte din punct de vedere tehnic pentru o revenire din 2014 cu motoare V6. Lipseşte doar acordul consiliului de administraţie", precizează susrsa citată.
În prezent, McLaren utilizează motoare Mercedes pe baza unui contract care va expira la finalul sezonului 2015. După ce constructorul german şi-a format propria echipă în 2009, McLaren a demarat procesul de răscumpărare a celor 40% din acţiuni deţinute de Mercedes în cadrul echipei britanice.
Procesul se va finaliza la sfârşitul anului 2012, iar începând din 2013 McLaren are dreptul să negocieze şi cu alţi constructori, mai ales că va fi nevoită să plătească motoarele primite de la Mercedes.
Honda, care s-a retras din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2008 pe fondul izbucnirii crizei economice, a mai furnizat motoare pentru McLaren între 1988-1992, perioadă pe parcursul căreia a câştigat patru titluri mondiale consecutive.
Via | Auto Motor und Sport
ar fi frumos