McLaren a modificat podeaua monopostului pentru noile teste de la Monza
McLaren a confirmat că a modificat podeaua monopostului MP4-25 pentru a respecta cerinţele noilor teste impuse de FIA începând cu Marele Premiu al Italiei.
Pentru a pune capăt numeroaselor controverse privind aripile fata utilizate recent de Red Bull Racing şi Ferrari, FIA a implementat un nou set de teste pentru aceste componente începând cu Marele Premiu al Italiei.
Acestea prevăd că toate "apendicele" podelei trebuie să fie fixe, iar publicaţiile internaţionale au anticipat că cele mai multe echipe vor fi nevoite să modifice structura acesteia.
McLaren a devenit miercuri prima echipă care confirmă aceste modificări, considerând că în acest mod FIA va trece cu bine de noile teste.
"Nu a trebuit să facem nicio modificare la aripile faţă în termeni de flexibilitate. Aşa că aripile faţă sunt cele pe care le-am avut şi până acum în acest sezon. În ceea ce priveşte noul test, acesta este puţin provocator şi a trebuit să facem câteva modificări minore pentru a ne asigura că suntem în limita pe care a trasat-o FIA. Am profitat de acest lucru pentru a realiza şi un mic pgrade de performanţă", a declarat Tim Goss, şeful departamentului de inginerie al echipei McLaren, în cadrul unei conferinţe video cu presa internaţională.
Oficialul echipei McLaren anticipează la rândul său ca cele mai multe echipe vor fi nevoite să implementeze câteva modificări podelei monopostului pentru ca acesta să respecte noile teste pe care le va efectua FIA în acest weekend.
Via | F1Fanatic