Massa se va întâlni în Ungaria cu medicii care i-au salvat viaţa
Felipe Massa a dezvăluit că se va întâlni la Budapesta cu medicii care i-au salvat viaţa în urma accidentului suferit la Hungaroring în urmă cu un an.
Felipe Massa a suferit un tragic accident în calificările pentru Marele Premiu al Ungariei din 2009, când a fost lovit în casca de o piesă ce a zburat de pe monopostul lui Rubens Barrichello.
Brazilianul a suferit o serie de operaţii, a rămas în spital timp de o săptămână şi nu a mai putut concura în celelalte curse ale anului, însă revenirea în competiţie se datorează în mare măsură şi medicilor de la spitalul AEK din Budapesta.
Acesta este şi motivul pentru care, cu ocazia revenirii în Ungaria pentru cursă din acest an, pilotul Scuderiei Ferrari le va face o vizită medicilor care s-au îngrijit de sănătatea sa.
"Prima mea întâlnire când voi ajunge la circuit va fi cu toţi comisarii de cursa şi staff-ul medical care au făcut o treabă atât de bună când m-au scos cu grijă din cockpit. Vreau să le mulţumesc acestor oameni, cu care simt acum că am o legătură specială. A trebuit să stau în spital o săptămână după accident şi am ajuns să cunosc staff-ul care m-a tratat atât de bine. Un rezultat neobişnuit pentru episodul nefericit este că ştiu că acum am mai mulţi fani în Ungaria", a declarat brazilianul.
Chiar dacă susţine că anu s-a schimbat deloc din punct de vedere profesional, Massa admite ca accidentul a produs o schimbare radicală din punct de vedere uman.
"Accidentul m-a făcut să apreciez viaţa mult mai mult decât înainte. Apreciez lucrurile normale de 10 ori mai mult. Mi-a pus viaţa şi sănătatea în perspectivă, nu numai pentru mine, ci şi pentru viaţa în general. Ştiu ce înseamnă acum şi simt că sunt mai matur din punct de vedere uman. Totuşi, din punct de vedere profesional nu s-a schimbat nimic, pentru că o dată ce tragi vizorul şi ieşi pe circuit simţi totul la fel ca înainte, fără să mă gândesc la accident", a mai precizat.
Cursa de la Hockenheim de duminică trecută a marcat împlinirea unui an de la accidentul suferit de Massa în Ungaria.
Via | Felipe Massa
Chiar a suferit un tragic accident?