Massa: "Ar fi o greşeală ca Ferrari să impună ordine de echipă"

Publicat marţi, 15.02.2011 11:07 de Daniel Popescu

Felipe Massa consideră că Ferrari şi-ar reduce şansele la titlu dacă ar impune ordine de echipă încă de la primele curse ale sezonului 2011.

Legalizarea ordinelor de echipă în Formula 1 începând din acest sezon competiţional a condus la numeroase speculaţii privind modul în care Ferrari a abordat cursele din acest an, în special după numeroasele controverse care au apărut după Marele Premiu al Germaniei din luna iulie, când Felipe Massa a fost obligat să-i cedeze victoria lui Fernando Alonso.

Conştient că Ferrari are mână liberă să impună oricând ordine de echipă, Massa consideră că echipa şi-ar diminua şansele la titlu dacă Alonso ar deveni numărul 1 încă din startul sezonului.

"Alegerea timpurie a unui pilot numărul 1 reduce şansele de a câştiga campionatul de la două la una. Cât despre capacităţile mele, ştiu să câştig, atât curse, cât şi campionate", a declarat brazilianul în cadrul unui interviu acordat publicaţiei italiene La Stampa.

Referindu-se la designul ales de ingineri pentru monoposturile acestui sezon, Massa a admis că Ferrari a ales calea tradiţională, iar când a fost întrebat care este monopostul cel mai original, răspunsul a fost unul singur: "McLaren. Dar este important să fii extrem din punct de vedere al performanţei. Totuşi, este adevărat că în acest an există monoposturi foarte diferite. Fiecare îşi urmăreşte propriile idei şi vom şti în curând care sunt ideile bune", a mai precizat el.

De asemenea, pilotul Scuderiei Ferrari i-a luat apărarea lui Robert Kubica, considerând că piloţii simt nevoia de adrenalină şi în alte sporturi, chiar dacă acest lucru poate conduce la accidente precum cel suferit de polonez.

"Cursele fac parte din ADN-ul nostru. Pe vremea când era la Ferrari, Kimi Raikkonen a participat la un raliu  la numai câteva zile după accidentul meu (n.r - Ungaria, iulie 2009). Noi, piloţii, vrem să fim cei mai buni, în orice sport încercăm să fim mai rapizi decât adversarii noştri. Şi nu e vorba doar de raliuri, unii piloţi se rănesc cu bicicletele (n.r - Mark Webber), alţii în motociclism (n.r - Michael Schumacher)", a mai precizat el.

Via | La Stampa

  • ALEX, marţi, 15.02.2011 11:43
    Nr. 2

    El ştie asta, noi ştim asta, toată lumea ştie asta. Sigur vor mima că îl susţin dar ...

  • costi, marţi, 15.02.2011 11:58
    massa

    ai mare dreptae ce ai zis , ei asta au facut si in trecut si au avut succes

  • Doru, marţi, 15.02.2011 12:35

    La Ferrari totul a fost pe fata inca de pe vremea lui Schumacher. Au existat si vor exista ordine de echipa. Cei care mimeaza pt Button respectiv Webber sustinerea si egalitatea sunt altii..

  • ildottore, marţi, 15.02.2011 12:36
    ce tare ar fi

    asa va fi tot timpul. cand ai un lider in echipa e normal sa il protejezi. si massa inca nu intelege ca nu are valoare de ferrari. nu a avut si nici nu va avea. alonso va fi iar taticul lui si in 2011.

  • Doru, marţi, 15.02.2011 12:48

    Massa va fi inaintea lui Alonso in primele trei curse .... iar Ferrari se va intreba daca este Alonso pilotul nr. 1 pe fata sau nu. Go Massa. Si iarasi Alonso isi va plange soarta de a nimeri intr-o echipa nesuferita ..... Si atunci sa-l vad eu pe Alonso daca-i va ceda curse lui Massa cand si el mai are sanse matematice. Va mai canta el refrenul cu echipa s.a.m.d.

  • flo, marţi, 15.02.2011 12:55

    massa a castigat curse dar nu tin minte sa fi castigat vreun campionat.poate la carting, de ce atata tam-tam pe tema asta din partea lui massa?daca era asa de bun precum se considera de ce nu a luat macar un campionat pt ca eu zic ca a avut masina la dispozitie.

  • ALEX, marţi, 15.02.2011 12:59

    Button va fi inaintea lui Ham in primele trei curse .... iar Mclaren se va intreba daca este Ham este pilotul nr. 1 pe fata sau nu. Go Button. Si iarasi Ham isi va relua parapetii-depresiile apoi scuzele infantile ..... Si atunci sa-l vad eu pe Ham daca-i va ceda curse lui Button cand si el mai are sanse matematice. Va mai canta el refrenul cu echipa s.a.m.d. ca anul trecut atat el cat si Whitmarsh i-au sugerat asta lui Button destul de apasat...

  • costi, marţi, 15.02.2011 13:00

    ce gluma buna massa in fata lui alonso in primele 3 curse , nu am nimic cu massa doar ca nu are cum sa fie mai bun ca alonso si o sa fie tot timpu un nr. 2 ca asa ii place cel mai mult am vazut sezonu trecut ce tare a fost fata de alonso , dar mai este putin si vedem ce se intimpla

  • flo, marţi, 15.02.2011 13:02

    eu cred ca are probleme si cu dezvoltatul masini si inginerii nu prea se dau de acord cu el,asa ca deja se simte pe locul 2 in echipa.dupa parerea mea este doar un frustrat care si-a dat seama cat poate.cred ca la anul nu mai are nici o sansa in cadrul echipei

  • flo, marţi, 15.02.2011 13:03

    E adevarat Massa nu a castigat niciun campionat gratie lui Alonso si magariilor pe care le face. Dar va castiga in 2011 cu sau fara ajutorul lui Alonso.

  • ALEX, marţi, 15.02.2011 13:07

    Button va fi mai bun in 2011 decat Hamilton si restul si va castiga al doilea campionat. Go Button. Hamilton va accepta cu demnitate infrangerea si va relua lupta cu incredere in potentialul si sansele sale, cu dorinta de a demonstra pe circuit nu la conferinte de presa.

  • costi, marţi, 15.02.2011 13:11

    Massa a avut un accident mult mai daunator pilotajului decat cel suferit de Kubica. A fost o lovitura puternica la cap, partea cea mai responsabila cu pilotajul. Dar da semne ca-si revine. Pa Alonso cu banii tai cu tot. Ferrari vrea performanta.

  • Dumitru, marţi, 15.02.2011 13:41

    Demnitate si Hamilton=contradictie in termeni. Maimutareala si Hamilton, asa mai merge.Demnitatea merge la Button. Massa n-are cum sa fie mai bun ca Alonso decat daca are masina din 2008 iar Alonso Renault-ul din 2008. In rest..hai sa povestim discutii.Masina din 2011 a fost dezvoltata inclusiv cu aportul lui Alonso care in domeniu asta stie meserie.

  • ALEX, marţi, 15.02.2011 13:46
    erata

    Button va fi mai bun in 2011 decat Hamilton chiar daca nu va castiga al doilea campionat. Go Button. Hamilton va accepta cu demnitate infrangerea si va relua lupta inutil dar cu incredere in potentialul si sansele sale, cu dorinta de a demonstra de data asta pe circuit nu la conferinte de presa.

  • Dumitru, marţi, 15.02.2011 14:46

    Dar Massutta cum ramane cu "echipa", "sunt un pilot profesionist" etc.?

  • marianescu, marţi, 15.02.2011 19:39
    Yeah, right...

    :o)))))

  • ctlnmihai, marţi, 15.02.2011 20:29
    Massa: "Ar fi o greşeală ca Ferrari să impună ordine de echipă"

    Alonso e deja nr. 1 la Ferrari şi Massa a anticipat acest lucru prin această declaraţie ..

  • Cyrus, marţi, 15.02.2011 21:16
    3 curse

    Primele trei curse inca nu inseamna mare lucru. Anul trecut Massa conducea clasamentul dupa primele 3 etape. Va fi ceva daca va castiga primele 3 curse.

  • ayrton4ever, marţi, 15.02.2011 22:41
    ar fi o greseala sa NU impuna...

    Ar fi o greseala sa nu impuna ordine de echipa...in cazul in care Massa va pilota la fel ca anul trecut...pt ca te trezesti cand ti-e lumea mai draga ca-l depaseste pe Alonso sau il scoate in decor...ca vezi doamne a prins un weekend bun.,,,,,ii ia punctele acestuia...chiar daca el nu are nicio sansa la titlu....si uite asa...ferrari mai scapa un campionat printre degete...F1 este totusi un sport de echipa...fie ca cel mai bun sa devina liderul echipei..

  • ccmax, marţi, 15.02.2011 22:44
    Hm....

    ... prea mult marketing :)

  • mobius, marţi, 15.02.2011 23:45
    "ordine de echipa"

    Ordinele de echipa nu vor fi de la inceput, nimeni nu face asta, pentru simplul motiv ca ar fi o prostie si toata lumea (ma refer aici la echipele de F1), este constienta de acest lucru. In acelasi timp in momentul cand un pilot se detaseaza de celalalt, de asemenea toata lumea (aceeasi lume), aplica ordine de echipa si este foarte normal, dar fiecare a facut-o pana acum in moduri diferite, adica mai mult sau mai putin mascat. Este foarte bine ca FIA a luat decizia legalizarii acestor ordine. In privinta lui Massa sunt si eu de acord ca a ajuns in sfarsit sa constientizeze faptul ca nu poate, din cauza sa, sa fie decat un etern numar doi, lucru cu care insa, din orgoliu, nu este de acord. Prevad ca Ferrari nu va lua nici in acest an campionatul la constructori tot din cauza lui Massa.

  • diesel08, miercuri, 16.02.2011 09:28
    Ferrari-2011

    Anul asta lucrurile vor sta putin diferit pentru Ferrari. Massa va fi mai oerformant pe pneurile Pirelli care se potrivesc mai bine cu stilul lui de pilotaj.Anul trecut pneurile si nu capul lui Massa au facut ca brazilianul sa aiba rezultate modeste. La asta se mai adauga monopostul care nu a fost cel mai rapid. Massa nu are clasa lui Alonso, ii trebuie o masina perfecta ca sa castige. Daca Ferrari vor reusi un monopost de top(cel mai bun) Massa va fi un contracandidat la titlu. In aceast caz va "curge sange" la Ferrari pentru ca-l stim pe Fernando.Masina din 2011 este construita in jurul lui Fernando, beneficiaza de feedback-ul important al acestuia asa ca e posibil sa fie una de top.Pe de alta parte Ferrari sunt pragmatici si-l vor sprijini pe cel mai bine clasat, indiferent cine va fi acesta.