Mallorca începe construcţia noului circuit de F1
Lucrările la circuitul din Mallorca au demarat cu fonduri de 90 de milioane de euro din partea autorităţilor locale, însă prezenţa acestuia în calendarul F1 este incertă.
Publicaţia spaniolă El Mundo a dezvăluit miercuri ca autorităţile locale din Mallorca au început să construiască circuitul destinat Formulei 1, conform planurilor anunţate în luna iulie.
Investiţia totală în acest circuit se ridica la 90 de milioane de euro, iar fondurile sunt alocate exclusiv de autorităţile locale. Circuitul va avea o lungime de 4.6 km, va număra 15 viraje, iar capacitatea tribunelor va fi de aproximativ 66,000 de locuri. De asemenea, în apropierea circuitului va fi construit şi un parc tehnologic şi industrial.
Ambiţia organizatorilor este de a găzdui un Mare Premiu de Formula 1 sau o cursă de MotoGP începând din 2013 sau cel târziu din 2014, însă Bernie Ecclestone a exclus recent ipoteza că circuitul de la Valencia, ce găzduieşte Marele Premiu al Europei, să fie înlocuit cu etapa de la Mallorca.
Organizatorii spera însă să-l facă pe deţinătorul drepturilor comericale ale F1 să se răzgândească datorită caracterului ecologic al circuitului, întrucât acesta va utiliza inclusiv energie solară.
Via | Tomorrow News F1