Malaysia, antrenamente 1: Hamilton începe în forţă
Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în prima sesiune de antrenamente din Malaysia, fiind urmat de Sebastian Vettel şi Nico Rosberg.
Prima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Malaysiei a fost una lipsită integral de incidente, iar piloţii au profitat din plin de circuitul uscat pentru a efectua cât mai multe tururi, în condiţiile în care pentru următoarele două zile se aşteaptă furtuni ocazionale.
Pe parcursul sesiunii, cel mai rapid pilot a fost Lewis Hamilton, care a fost cronometrat cu 1:38.021 la capătul a 19 tururi parcurse.
Coechipierul său Jenson Button a avut însă o sesiune cu probleme, fiind nevoit să renunţe la ultima parte a antrenamentelor din cauza unei scurgeri de ulei la monopostul McLaren, motiv pentru care a terminat doar pe locul nouă.Între timp, Red Bull Racing a dat primele semne de revenire după prestaţia mai puţin convingătoare din Australia şi a ocupat locurile doi şi şase prin Sebastian Vettel şi Mark Webber. Între cei doi s-au intercalat cei doi piloţi ai echipei Mercedes, Nico Rosberg şi Michael Schumacher, dar şi Romain Grosjean de la Lotus, cei trei confirmând astfel încă o dată progresele înregistrate de echipele lor.
Performanţa francezului a fost completată de coechipierul său Kimi Raikkonen, plasat pe locul şapte, în timp ce Force India a ocupat locurile 8 şi 10 prin Paul di Resta şi Nico Hulkenberg.
Sesiunea a marcat şi debutul într-o sesiune oficială de antrenamente pentru Valtteri Bottas, care s-a poziţionat pe locul 11 la volanul monopostului Williams, chiar în faţa coechipierului său Pastor Maldonado.
Între timp, Ferrari a continuat parcursul modest şi s-a clasat doar pe locurile 13 şi 15 prin Fernando Alonso şi Felipe Massa.
Malaysia - Rezultate Antrenamente 1:
1. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m38.021s 19 2. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m38.535s + 0.514 21 3. Nico Rosberg Mercedes 1m38.813s + 0.792 21 4. Michael Schumacher Mercedes 1m38.826s + 0.805 19 5. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m38.919s + 0.898 17 6. Mark Webber Red Bull-Renault 1m39.092s + 1.071 20 7. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m39.128s + 1.107 22 8. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m39.298s + 1.277 23 9. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m39.323s + 1.302 15 10. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m39.440s + 1.419 19 11. Valterri Bottas Williams-Renault 1m39.724s + 1.703 23 12. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m39.783s + 1.762 23 13. Felipe Massa Ferrari 1m39.896s + 1.875 16 14. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m39.910s + 1.889 21 15. Fernando Alonso Ferrari 1m39.980s + 1.959 23 16. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m40.099s + 2.078 23 17. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m40.247s + 2.226 19 18. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m40.469s + 2.448 23 19. Vitaly Petrov Caterham-Renault 1m40.857s + 2.836 25 20. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m41.085s + 3.064 23 21. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m43.170s + 5.149 18 22. Charles Pic Marussia-Cosworth 1m44.580s + 6.559 14 23. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m45.360s + 7.339 8 24. Pedro de la Rosa HRT-Cosworth 1m45.528s + 7.507 18
A doua sesiune de antrenamente libere din Malaesya are loc vineri cu începere de la ora 08:00, ora României.
Daca pilotul de la Williams, Valterri Bottas, nu exista in grila de punctare, deci nu putea fi selectat, de ce nu se dau punctele in contul pilotului selectat de mine, in speta B Senna??? Nici macar nu ati anuntat in prealabil acest lucru !!?? Sau bagati-l in grila... naspa administrare, tot mai naspa...