Locurile pe grila de start din Coreea de Sud nu au fost încă trasate
Organizatorii Marelui Premiu al Coreei de Sud nu au vopsit încă locurile celor 24 de poziţii pe grila de start.
Reprezentaţii presei internaţionale au ajuns în dimineaţa zilei de miercuri pe noul circuit Yeongam care va găzdui în acest weekend ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Coreei de Sud.
Jurnaliştii au avut astfel ocazia să se convingă de stadiul de construcţie al circuitului, care a primit omologarea FIA cu numai o săptămână în urmă. În ciuda asigurărilor date de organizatori şi a fotografiilor care indicau finalizarea circuitului, situaţia reală este mult mai sumbră.
Astfel, jurnaliştii publicaţiei Auto Motor und Sport au dezvăluit că cele 24 de locuri ale grilei de start nu au fost încă vopsite, deşi piloţii vor ieşi pe circuit peste numai două zile. În plus, lucrările în jurul pistei sunt în plină desfăşurare, iar în imediata apropiere a pitlane-ului este plasat un morman de nisip.
O altă nemulţumire a jurnaliştilor este legată de amplasarea circuitului la câţiva zeci de kilometri de cel mai apropiat oraş şi, implicit, de lipsa facilităţilor de cazare. Acest lucru a fost remarcat şi de echipe, cei de la Williams preferând să călătorească 3 ore pe zi pentru a sta la un hotel mai bun.
Între timp, principala preocupare a piloţilor rămâne starea asfaltului, în ciuda asigurărilor date de arhitectul Hermann Tilke privind stabilitatea acestuia.
Via | GMM | Foto: Jake Humphrey (BBC Sport)