Liuzzi spera sa ajunga la Williams in 2008
Tonio Liuzzi a admis vineri ca spera sa-si continue cariera in Formula 1 la Williams. Italianul, a carui prima experienta in Formula 1 a fost in 2002, cand a testat o masina Williams, va pleca de la Scuderia Toro Rosso la sfarsitul acestui sezon.
“Nu stiu daca viitorul meu va fi la Williams, dar ei au fost primii care mi-au acordat sansa de a testa o masina de Formula 1 si le sunt recunoscator pentru asta. Vom vedea ce se va intampla” , a declarat Liuzzi.
In prezent, pentru Williams concureaza Nico Rosberg si Alex Wurz. Directorul tehnic al echipei, Sam Michael, a declarat recent ca austriacul este pe lista de prioritati a echipei pentru 2008. “Nu am nicio veste”, a spus insa Wurz vineri, la Istanbul.




