Lauda: "Schumacher ar trebui să se retragă!"
Fostul campion mondial Niki Lauda consideră că Michael Schumacher ar trebui să se retragă, întrucât revenirea sa în Formula 1 a fost un eşec.
Michael Schumacher a negat prin vocea purtătoarei lui de cuvânt Sabine Kehm că intenţionează să se retragă din Formula 1 la sfârşitul sezonului, fostul campion mondial Niki Lauda consideră că acesta este gestul pe care ar trebui să-l facă pilotul german.
Austriacul a făcut o paralelă intre propria revenire în competiţie în 1982, soldată cu un titlu mondial cucerit doi ani mai târziu, şi revenirea lui Schumacher, care nu a reuşit încă să obţină niciun podium.
"Întotdeauna am fost un mare suporter al revenirii lui Schumacher, pentru că şi eu am făcut-o şi ştiu ce înseamnă asta. Anul trecut am înţeles că avea nevoie de timp pentru a se obişnui cu maşinile, plus că avea handicapul că nu putea testa. Am simţit că în acest an este ultima şansă că revenirea sa se petreacă în mod corespunzător, dar acest an este la fel ca ultimul", a declarat el pentru publicaţia britanică Motor Sport.
În plus, fostul pilot al Scuderiei Ferrari pune la îndoială declaraţiile lui Schumacher cu privire la modul relaxat în care abordează cursele şi crede că, dacă aceste afirmaţii sunt reale, ar trebui ca Mercedes să-l concedieze.
"Se prezintă ca un tip relaxat care se bucura de ceea ce face, dar în interiorul său nu este relaxat deloc, pentru ca niciunui pilot de top nu-i place să fie învins. Dacă este într-adevăr atât de relaxat precum spune, atunci Mercedes ar trebui să-şi spună să se retragă", a adăugat el.
Via | ESPNF1
Asa e. Lauda are dreptate. In nota in care-l cunosteam. Observatie corecta,pertinenta,a unui cunoscator profund al fenomenului, inclusiv din experienta-i proprie. O opinie...inca una, pe care Schumacher...ar fi bine sa o ia in seama...spre binele lui si de ce nu...si al altora.