Lauda: Nu am criticat Ferrari pentru ordinele de echipa"

Publicat miercuri, 01.09.2010 10:56 de Daniel Popescu

Niki Lauda susţine că nu a criticat ordinele de echipă ale Scuderiei Ferrari din cursa de la Hockenheim şi că acestea au fost "inventate".

Niki Lauda şi Ferrari au intrat recent într-un dur schimb de replici în urma controverselor de la Marele Premiu al Germaniei, când Felipe Massa i-a cedat victoria coechipierului său Fernando Alonso în urma indicaţiilor primite de la boxe.

La vremea respectivă, fostul campion mondial a criticat dur Ferrari pentru atitudinea nesportivă şi a afirmat că echipa italiană va fi aspru sancţionată de FIA. După ce Ferrari l-a numit "ipocrit", afirmând că austriacul

"ar fi trebuit să tacă din gură", Lauda a revenit asupra declaraţiilor şi susţine că nu a făcut niciodată acele afirmaţii.

"Nu am spus niciodată acele lucruri. La televiziune am spus numai că ordinele de echipă nu sunt bune pentru Formula 1 şi pentru spectacol şi că o echipă precum Red Bull face lucrul potrivit lăsându-i liberi pe Mark Webber şi Sebastian Vettel. Vă rog să scrieţi că nu am dat niciun interviu. Aş autoriza ordinele de echipă, însă numai din momentul în care unul dintre cei doi piloţi nu mai are şanse la titlu", a declarat el pentru cotidianul italian Corriere della Serra.

Reacţia Scuderiei Ferrari nu a întârziat să apară, italienii afirmând că Lauda a revenit la sentimente mai bune fată de fosta sa echipă. "Sunt foarte mulţumit că Lauda a negat acele declaraţii. Asta arată că aerul proaspăt este foarte bun pentru tine!", se precizează într-un comunicat de presă al Scuderiei.

Negaţia lui Lauda cu privire la declaraţiile făcute anterior este cu atât mai surprinzătoare cu cât acestea au fost extrase dintr-un interviu publicat pe site-ul oficial al Formulei 1, în care austriacul vorbeşte şi despre lupta pentru titlul mondial şi alte aspecte ale competiţiei.

Via | Autosport

  • 321xiorel123, miercuri, 01.09.2010 11:15
    Lauda

    Seamana cu unul care zice ca nu-i frica de lup dar cand e in fatza lui isi uda si lenjeria intima si pantalonii... Oofff, her Greis: bitte nehmen Sie Pltz neben deine Großmutter!