Kovalainen: "Spa este apreciat pentru periculozitatea sa"
Heikki Kovalainen consideră că circuitul de la Spa-Francorchamps este apreciat de toţi piloţii din Formula 1 datorită gradului sporit de dificultate.
Circuitul de la Spa-Francorchamps este unul dintre puţinele trasee tradiţionale prezente în continuare în calendarul Formulei 1 şi atrage simpatia unanimă a piloţilor.
Heikki Kovalainen nu face nici el excepţie şi afirmă că acest lucru se datorează dificultăţii reprezentate de configuraţia circuitului şi de probabilitatea mare de producere a accidentelor, ca urmare a absenţei zonelor de evacuare.
"Spa este un circuit mare şi provocator. În prezent, în virajul Eau Rouge este relativ uşor să mergi cu acceleraţia la podea în aproape orice condiţii, aşa că nu este cea mai mare provocare. Dar sunt câteva viraje de mare viteză unde schimbi direcţia de mers şi trebuie să ai o stabilitate bună. Pereţii sunt foarte aproape, aşa că dacă pierzi controlul întotdeauna vei avea un accident important. Trebuie să fii puţin curajos şi de aceea Spa este unul dintre circuitele preferate ale tuturor piloţilor", a declarat finlandezul pentru site-ul oficial al echipei Lotus.
Cu toate acestea, Kovalainen nu agrează ultimele modificări ale circuitului de la Spa, efectuate cu scopul de a spori securitatea piloţilor în cazul unor defecţiuni tehnice.
"Au încercat să lucreze în cele mai proaste locuri pentru a se asigura că există loc suficient în cazul unei defecţiuni la frâne sau a unei pene de cauciuc. De asemenea, au încercat să îmbunătăţească şansele de depăşire pentru a putea urmări pe cineva până în ultimul viraj şi pentru a-l depăşi în zona de frânare. Este unul dintre motivele pentru care au făcut o şicană foarte lentă. Personal, cred că este o direcţie greşită, ar trebui să avem mai multe viraje rapide", a mai precizat el.
Circuitul de la Spa-Francorchamps va găzdui Marele Premiu al Belgiei în weekendul 27-29 august.
Via | Lotus Racing