Kovalainen, multumit cu locul 3 pe grila de start

Publicat sâmbătă, 22.03.2008 10:43 de Daniel Popescu

Heikki Kovalainen s-a declarat multumit de locul 3 ocupat in calificari, admitand ca nu a reusit sa tina pasul cu cei de la Ferrari.

Finlandezul este incantat ca a reusit sa fie cel mai rapid dintre pilotii echipei McLaren, insa este dezamagit ca nu a reusit sa lupte de la egal la egal cu pilotii Scuderiei Ferrari, Kimi Raikkonen si Felipe Massa.

"Bineinteles ca speram sa fim cateva locuri mai sus. Pilotii Ferrari au fost amandoi destul de rapizi pe tot parcursul weekendului si nu puteam da mai mult astazi. Locul 3 este cel mai bun loc pe care l-am fi putut obtine si mult multumit de asta"

, a declarat Kovalainen. "A fost un tur curat fara nicio greseala si, asa cum am spus si la Melbourne, vreau sa progresez pas cu pas pentru a ma obisnui cu echipa si masina. Locul 3 este totusi un loc bun de plecare si vom vedea maine cum functioneaza strategia. Vom face tot ce vom putea in cursa de maine".

Kovalainen nu este deloc surprins de forma arata la Sepang de Ferrari, considerand ca MP al Autraliei de saptamana trecuta nu este relevant, avand in vedere problemele tehnice ale italienilor. "Stabilitatea noastra este similara cu cea de la Melbourne, iar acolo nu am vazut cat de buni sunt ceide la Ferrari", a adaugat el. "Au avut probleme in calificari si in cursa, asa ca ce se intampla aici este mai reprezentativ pentru performanta lor comparativ cu celelalte echipe. Suntem intr-o pozitie buna si vom vedea maine ce vom putea face".