Kobayashi vrea o clasare în primii patru la Monaco
Kamui Kobayashi îşi propune să termine pe unul dintre primele patru locuri cursa de la Monaco, pentru a înregistra astfel progrese comparativ cu evoluţia de anul trecut.
Kamui Kobayashi a obţinut anul trecut una dintre cele mai bune performanţe din scurta sa carieră în Formula 1, terminând cursa pe locul cinci într-o etapă în care coechipierul său Sergio Perez a fost indisponibil din cauza unui accident suferit în calificări.
Japonezul speră ca în acest sezon să aibă oportunitatea să-şi îmbunătăţească performantele şi crede că aportul pilotului pe străzile din Principat va fi mai mare decât în cazul altor circuite.
"La Monaco, monopostul sare pe denivelări, este subvirator şi supravirator când pilotezi la limită, iar circuitul nu iartă nicio greşeală. Cred că monopostul nostru va fi mai bun la Monaco decât anul trecut, pentru că am îmbunătăţit performanţele în virajele lente. În 2011 am terminat pe locul cinci, aşa că obiectivul ar trebui să fie să termin mai sus în acest an. Totuşi, chiar dacă ai cel mai bun monopost la Monaco, până la urma depinde de pilot să obţină ultimele zecimi de secundă", a declarat el.
În plus, pilotul echipei Sauber nu exclude obţinerea unor performanţe majore pe parcursul sezonului, în special după rezultatele surprinzătoare din primele cinci curse şi după locul doi ocupat de Perez în Malaysia.
"Am văzut cinci câştigători în cinci curse, aşa că poţi spune că aproape orice este posibil în acest an. Cred că avem un mnonopost bun şi şanse bune pentru rezultate bune. Rezultatul final depinde întotdeauna de mulţi factori. Dar ceea ce trebuie să faci pentru succes este ca toate micile detalii să funcţioneze perfect pe parcursul întregului weekend", a mai precizat el.
Via | Formula1