Interviu: Fernando Alonso despre primul test cu R27

Publicat marţi, 15.01.2008 17:45 de Daniel Popescu

La scurt timp dupa ce a incheiat primele teste cu monopostul R27 pe circuitul de la Jerez, spaniolul Fernando Alonso a acordat un interviu in care a vorbit despre modul in care a fost primit in echipa, despre impresiile dupa primele tururi in masina Renault si despre asteptarile sale in privinta noului sezon de Formula 1.

2007 a fost un an controversat din multe puncte de vedere, pentru Formula 1 si personal pentru tine. Cum vei aborda sezonul 2008?

Fernando Alonso: Va fi la fel ca intotdeauna. La inceputul fiecarui sezon singurul lucru pe care il vreau este sa muncesc mult si sa dau tot ce pot pentru a-mi atinge potentialul. Stiu ca pot face asta cu succes la Renault, pentru ca ne-am inteles bine in trecut. Vreau sa dau tot ce pot si stiu ca echipa va face tot posibilul sa castige; aceasta este intotdeauna abordarea noastra. Astazi ai pilotat pentru Renault pentru prima oara de cand ai castigat campionatul in 2006.

Care au fost impresiile tale la reintalnirea cu echipa?

Fernando Alonso: Au fost multe sentimente bune, amintiri placute si mult optimism. Sunt culori noi pentru mine, o noua casca pe care am conceput-o penttru acest sezon... singurul lucru care lipseste este noua masina!

Care sunt obiectivele si asteptarile tale pentru acest prim test cu R27?

Fernando Alonso: Nu am un obiectiv concret pentru acest test. Personal, este o oportunitate sa ma obisnuiesc sa pilotez fara tractiune controlata, asa ca in aceste doua zile ma urc in masina doar pentru a ma acomoda cu noile reguli.

Vezi 2008 ca startul unei noi aventuri cu Renault sau este ca si cum ai incepe un nou capitol dintr-o poveste veche?

Fernando Alonso Cred ca ambele variante sunt adevarate. Echipa este complet diferita fata de cea pe care am parasit-o in 2006. Au fost cateva schimbari mari, asa ca intr-un sens este o noua aventura cu o noua echipa. In acelasi timp, este imposibil sa uit cei 6 ani pentrecuti ca pilot Renault.

Care sunt primele tale impresii legate de Nelson Piquet Jr si cum crezi ca va fi relatia voastra in 2008?

Fernando Alonso: Nu am avut inca ocazia sa il cunosc pe Nelsinho, insa pare sa fie un tip normal care vrea sa se bucure de timpul petrecut in Formula 1. Nicio diferenta fata de Marques, Button, Trulli, Fisi, Montagny sau McNish, care mi-au fost de asemenea coechipieri. Pentru 2008 nu anticipez probleme cu nimeni, iar Briatore a demonstrat intotdeauna ca stie sa gestioneze bine astfel de lucruri.

Care sunt asteptarile tale legate de noua masina?

Fernando Alonso: Am vazut cateva date referitoare la cum ne asteptam sa ruleze R28, dar nimic mai mult in acest moment. Cand lansezi o noua masina, asteptarile sunt intotdeuna ridicate si iti pui multe sperante in munca echipei de peste an. Ca intotdeauna, trebuie sa asteptam sa testam mai intai masina.

Cum a fost prima zi de teste? Care sunt impresiile legate de masina?

Fernando Alonso: Am fost putin emotionat sa incep pentru ca a trecut mult timp de cand nu am mai pilotat o masina de Formula 1, dar eram nerabdator sa incep sa lucrez cu echipa. Bineinteles, a fost prima oara cand am pilotat fara tractiune controlata, insa pana la finalul testului am inceput sa-mi asum tot mai multe riscuri cu masina. In ansamblu, prima zi de munca a fost foarte pozitiva.

Cum te-ai simtit sa pilotezi pentru prima oara fara tractiune controlata? Ce schimbari implica asta pentru piloti?

Fernando Alonso: Masina nu este radical diferita. Ideea este ca pilotul sa-si atinga limitele si sa-si adapteze stilul de pilotaj. Asta va trebui sa facem la inceptul sezonului, dar sunt convins ca dupa doua-trei curse vom uita cum a fost sa pilotam cu tractiune controlata. Cu noile reguli, vom lucra in aceeasi directie si cred ca depinde numai de fiecare pilot in parte sa se adapteze.

Aici pueti vizualiza o galerie foto de la primul test efectuat de Fernando Alonso cu monopostul R27.