Îngrijorare la Red Bull: Mecanicii au muncit în premieră pe timpul nopţii!
Mecanicii Red Bull Racing au muncit pentru prima oară în acest sezon pe timpul nopţii în încercarea de a îmbunătăţi urgent monopostul în perspectiva luptei cu McLaren şi Ferrari.
Rezultatele sub aşteptări obţinute de Sebastian Vettel şi Mark Webber în cele două sesiuni de antrenamente libere de vineri de la Hungaroring au determinat şefii echipei Red Bull să apeleze la o măsură extremă pentru a reveni în frunte.
Pentru prima oară în acest sezon, mecanicii campioanei mondiale au muncit pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă în încercarea de a îmbunătăţi monopostul RB7, sfat pe care inclusiv Vettel l-a transmis la finalul antrenamentelor.
Potrivit regulamentului FIA, echipele nu au dreptul de a lucra la monoposturi timp de şase ore în intervalul 02:00 - 08:00, însă regula poate fi încălcată de patru ori pe parcursul unui sezon. Teoretic, regula poate fi încălcată doar în urma unui accident care necesită o muncă suplimentară, însă echipele pot profita de aceasta 'scapare' a regulamentului pentru a dezvolta monopostul.
Antrenamentele de vineri au fost dominate de McLaren, în timp ce Ferrari a demonstrat la rândul ei că este foarte aproape de poziţiile fruntaşe.
Via | Autosport
Unde-i ala cu analiza care ne explica cine e mai rapid?