India va avea două zone de depăşire pentru DRS
Piloţii vor avea la dispoziţie două zone de depăşire pentru sistemul DRS în Marele Premiu al Indiei, potrivit unor informaţii neoficiale.
Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) este pregătită să implementeze două zone de depăşire cu ajutorul sistemul Drag Reduction System (DRS) pentru ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Indiei, potrivit unor infomratii dezvăluite de Xevi Pujolar, inginerul de cursă al lui Pastor Maldonado.
Astfel, zona de detecţie pentru diferenţa de o secundă intre doi piloţi aferentă primei zone DRS va fi la ieşirea din virajul 15, în timp ce piloţii vor putea activa sistemul DRS pe aproape toată lumea liniei de start-sosire.
La intrarea în virajul 3 va fi poziţionată a doua zonă de detecţie, iar activarea sistemului DRS se va putea realiza pe linia dreaptă cuprinsă între virajele 3 şi 4.
În cazul în care nformatiile vor fi confirmate oficial de FIA, India va deveni doar a doua cursă de Formula 1 din acest sezon în care piloţii au la dispoziţie două zone de depăşire pentru sistemul DRS. Prima oară, această regulă a fost implementată cu ocazia Marelui Premiu al Italiei, întrucât circuitul de la Monza are mai multe linii drepte de mare viteză.
Via | YallaF1