Imaginea Hispaniei, în mâinile unui artist de la Hollywood
Hispania Racing l-a angajat pe Daniel Simon, unul dintre celebrii designeri de la Hollywood, să schimbe radical imaginea echipei spaniole.
Hispania Racing a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute planurile privind revitalizarea imaginii pe care o are în Formula 1. Echipa l-a angajat pe Daniel Simon, unul dintre designerii de la Hollywood, care va avea misiunea de a crea o "nouă imagine dinamică de corporaţie".
Simon a lucrat în industria auto pentru Bugatti şi Honda, iar cel mai recent a colaborat la filmul "TRON: Legacy", urmând să se folosească de cartea sa "Cosmic Motors" pentru a crea noua imagine a echipei.
"Nu am putut să ratez pânza albă oferită de Hispania Racing şi oportunitatea de a da viaţa elementelor din "Cosmic Motors". Va fi o călătorie incitantă pentru că Hispania Racing creşte şi evoluează şi aştept cu nerăbdare provocarea de a crea o imagine puternică din punct de vedere vizual pentru echipa", a declarat el.
Colin Kolles, şeful de origine română al Hispaniei Racing, susţine că l-a angajat pe Simon cu scopul de a schimba radical reputaţia echipei în sezonul 2011, după ce spaniolii au avut de departe cel mai slab monopost de pe grila de start în sezonul de debut.
"Ar fi o subapreciere să încercăm să găsim cuvinte pentru a descrie performanţele sale în blockbusterele de la Holywood. Hispania Racing creşte pas cu pas şi îmbunătăţirile sale devin realitate prin semnarea de contracte cu profesionişti excepţionali, aşa cum este cazul şi cu Simon", a declarat el.
În ciuda anunţului făcut de Hispania, problemele echipei sunt departe de a fi rezolvate. Aflată în imposibilitatea de a construi un nou monopost pentru 2011, Hispania va utiliza în 2011 monopostul din sezonul precedent cu câteva îmbunătăţiri, cea mai importantă fiind cutia de viteze oferită de Williams.
Via | Hispania Racing