Hispania Racing a părăsit FOTA

Publicat luni, 10.01.2011 16:06 de Daniel Popescu

Hispania Racing a confirmat luni că a părăsit Formula One Teams' Association, sub pretextul că opiniile echipelor mici nu sunt luate în considerare.

Oficialii Hispania Racing au dezvăluit luni că echipa spaniolă a decis la jumătatea lunii decembrie a anului trecut să părăsească Formula One Teams' Association, organizaţia echipelor din Formula 1.

Decizia a fost luată ca urmare a faptului că opiniile echipelor mici nu sunt luate în considerare de echipele mari, fără însă ca aceste neînţelegeri să fie detaliate.

"Am părăsit FOTA în jurul datei de 15 decembrie. Pentru interesele noastre este mai bine să nu fim acolo. (n.r - FOTA) este mai mult pentru echipele mari decât pentru echipele mici", a declarat o purtătoare de cuvânt a echipei Hispania pentru agenţia de presă Reuters.

Decizia celor de la Hispania vine în contextul în care echipele încearcă de mai multe luni să ajungă la un acord privind semnarea unui nou acord pentru reducerea costurilor (Resource Restriction Agreement), care prevede o posibilă creştere a bugetului anual în schimbul creşterii penalizărilor pentru depăşirea acestuia.

În absenţa unor informaţii oficiale, se consideră că echipele mici se împotrivesc acestor măsuri, mai ales că Hispania Racing, Team Lotus şi Marussia Virgin Racing au primit dreptul de a concura în Formula 1 într-un moment în care bugetul anual al echipelor urma să fie drastic diminuat.

În urma acestei decizii, FOTA beneficiază de sprijinul celorlalte 11 echipe pentru a gestiona relaţiile cu FIA şi Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor comerciale. 

Via | Reuters

  • vw-tr, luni, 10.01.2011 17:44
    Cainele si catelul de Grigore Alexandrescu

    Curios cat de mult se potriveste fabula de mai sus cu situatia echipelor din F1...

  • iulianimi, luni, 10.01.2011 19:44
    Hispania

    ...tocmai acum s-au trezit si ei ca nu sunt bagati in seama? ? ?

  • adi1618, luni, 10.01.2011 21:15
    Economii

    Pentru a fi in FOTA aveau de platit o taxa anuala de 100.000 de lire sterline. Cred ca vor sa economiseasca fiecare banut cei de la Hispania