Haug neaga interesul pentru Vettel
Cursa senzationala reusita de debutantul Sebastian Vettel in Marele Premiu al Chinei, cand a obtinut locul 4, a dus la aparitia unor zvonuri potrivit carora germanul ar putea deveni un candidat pentru un loc la McLaren in 2008, in cazul in care Fernando Alonso va pleca de la team-ul britanic.
Cotidianul german Bild sustine ca tanarul in varsta de 20 de ani este un candidat viabil, alaturi de Nico Rosberg sau Heikki Kovalainen.
"Este evident ca atunci cand un pilot german arata calitati bune pe pista se speculeaza ca va pilota curand pentru Sagetile Argintii", a declarat directorul Mercerdes, Norbert Haug. "Dar in acest moment nu exista astfel de discutii". Vettel are contract cu Toro Rosso pana in 2009.




